Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Acordul nuclear poate consolida legăturile dintre Iran şi Emiratele Arabe Unite"

Publicat in Bursa, vineri 29 noiembrie 2013 ·

Acordul nuclear încheiat între Iran şi marile puteri constituie o "bună ocazie" pentru a relansa relaţiile dintre Republica Islamică şi Emiratele Arabe Unite, afectate de un diferend teritorial, a declarat, ieri, preşedintele iranian Hassan Rohani, relatează AFP.

"Recentele evoluţii constituie o mare ocazie pentru a spori legăturile economice şi politice ale Iranului şi Emiratelor şi sper că Teheranul şi Abu Dhabi vor extrage cea mai bună parte", a afirmat, citat de presă, primindu-l pe şeful diplomaţiei Emiratelor Arabe Unite, şeihul Abdullah bin Zayed Al Nahyan.

La rândul său, ministrul de Externe al Emiratelor Arabe Unite a anunţat dorinţa ţării sale de creare a "unui comitet economic comun" pentru "a spori legăturile în toate domeniile, mai ales în activităţile sectorului privat".

Iranul a încheiat, duminică, un acord cu marile puteri, considerat ca un prim pas în vederea rezolvării crizei nucleare iraniene. Acordul limitează activităţile nucleare ale Teheranului în schimbul unei relaxări parţiale a sancţiunilor occidentale care afectează ţara.

Emiratele Arabe Unite administrează cu Teheranul Insula Abu Musa, pe care o revendică în totalitate, alături de Insulele Micul şi Marele Tunb, care controlează intrarea în Golful Persic şi sunt ocupate de Iran începând din 1971, după retragerea forţelor britanice din regiune.

F.A. Acordul nuclear încheiat între Iran şi marile puteri constituie o "bună ocazie" pentru a relansa relaţiile dintre Republica Islamică şi Emiratele Arabe Unite, afectate de un diferend teritorial, a declarat, ieri, preşedintele iranian Hassan Rohani, relatează AFP.

"Recentele evoluţii constituie o mare ocazie pentru a spori legăturile economice şi politice ale Iranului şi Emiratelor şi sper că Teheranul şi Abu Dhabi vor extrage cea mai bună parte", a afirmat, citat de presă, primindu-l pe şeful diplomaţiei Emirat

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 58 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum o ora
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 6 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

17°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°