Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii au decis: Lance Amstrong este cel mai antipatic sportiv din SUA

Publicat in Adevarul, vineri 8 februarie 2013 ·

Recentul scandal în care a fost implicat, după ce a recunoscut că s-a dopat, i-a adus ciclistului american Lance Amstrong prejudicii grave de imagine.

El e pe primul loc într-un top al celor mai antipatizaţi sportivi din SUA. Armstrong a reuşit să-şi păstreze o perioadă fanii de partea sa, deşi existau suspiciuni de dopaj, pentru că a reuşit să revină la un nivel înalt după ce a suferit de cancer şi a înfiinţat fundaţia Livestrong, dar acum a avut o cădere vertiginoasă în topul preferinţelor americanilor.

Pe locul doi în top se află jucătorul de fotbal american Manti Te'o care a jucat pentru Notre Dame, deşi tocmai trecuse peste moartea bunicii şi a prietenei. De fapt "prietena" lui Te'o era produsul unei farse online, la care se adăugau poze false, dar şi o voce falsă la telefon. El susţinea că prietena sa murise din cauza cancerului, însă s-a dovedit că el nici măcar nu o cunoscuse personal. Coechipierii săi consideră că Te'o şi-a falsificat relaţia, deoarece avea nevoie de atenţie.

Top 10 al celor mai antipatizaţi sportivi pe anul 2013

1. Lance Armstrong (ciclism) - după ce a recunoscut că s-a dopat

2. Manti Te'o (fotbal american) - deşi a fost victima unei farse online, a acceptat să continue această poveste şi după ce a aflat adevărul

3. Tiger Woods (golf) - imaginea sa nu s-a îmbunătăţit după scandalurile sexuale în care a fost implicat

4. Jay Cutler (fotbal american)

5. Metta World Peace (baschet)

6. Alex Rodriguez (baseball)

7. Michael Vick (fotbal american)

8. Kurt Pusch (pilot în Nascar)

9. Kobe Bryant (baschet) - pentru acuzele de viol de acum zece ani, însă pentru care nu a fost condamnat

10. Tony Romo (fotbal american)

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu, urmărit penal pentru infracţiuni contra umanităţii în Dosarul Mineriadei / Procurorii i-au adus la cunoştinţă calitatea din dosar

News.ro acum 24 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înai

Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, prelungite din cauza condiţiilor meteo

Mediafax acum 26 minute
Lucrările presupun decopertarea suprafeţelor placate şi refacerea acestora prin tencuirea pereţilor, zugrăveli cu vinarom şi placare cu travertin. Pe toată perioada lucrărilor, zona va fi asigurată corespunzător prin delimitare cu bandă de semnaliza

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 2 ore
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°