"Iar n-ai ţigăăări? Fiţi-ar capu' al dracu'!", fulgera femeia rujată şi rea de gură. "Înţeleg că n-ai bani, dar de ce nu te împrumuţi? Nici noi nu mai avem un leu în casă, dar avem ce fuma", îi bate ea obrazul prietenei în timp ce-i întinde pachetul, cu o privire compusă special pentru o fiinţă puţin spus condamnabilă. Cu o săptămînă înainte de salariu "ai să-mi dai şi mie 50.000" e formula de salut. Mai toată lumea e la fel şi nu prea mai ai de unde să ceri. Ai scos tot ce se putea scoate de pe card. Dacă ţi-au rămas nişte bani sub pragul minim de o sută de mii de lei, eşti gata oricînd să te duci la supermarket şi să-ţi cumperi ceva de treizeci de mii. Cîştigi prea puţin sau cîştigi destul, dar eşti kamikaze cu banii. În cazul ăsta încep acuzele familiei şi prietenilor care sînt convinşi că şi dacă ai avea un salariu de zece ori pe atît, s-ar întîmpla la fel. Că ţie ar trebui să ţi se lase pe mînă doar cît să trăieşti şi restul ar trebui pus într-un cont la care tu să n-ai acces fără aprobarea unor foruri neîndurătoare. E o perioadă chinuitoare şi în tine îşi fac de cap poftele şi frustrările. Stai liniştit fiindcă ştii că va trece. Şi va reveni. Punctual. "De cîte ori rămîn fără bani îmi jur că o să mă las de fumat. Gîndul ăsta mă ţine cam pînă în staţie, unde îmi dau seama că nu o să reuşesc. Dacă am 16.000 de lei, îmi iau un pachet mic de ţigări. Dacă nu, mai rabd pînă ajung la muncă şi mă rog de vreun coleg să-mi dea prima ţigară şi de altul să mă împrumute cît de un pachet. Îl fumez regulamentar şi a doua zi fac la fel", vorbeşte George despre perioadele de mizerie ale fumătorilor. Şi gurmanzii lăsaţi fără un leu în buzunar în lume au cam aceeaşi soartă ca împătimiţii tutunului. "Uneori am o faţă de cotoi din desenele animate, rupt de foame, care înghite în sec. Stau toată ziua pe nişte uscături de grisine în timp ce vreun coleg mănîncă şniţel pane cu m