La întâlnirea de astăzi a fost invitată şi Elisabeta Lipă, însă până aseară, comandantul CS Dinamo nu a confirmat prezenţa
ProSport v-a informat săptămâna trecută despre posibilitatea ca echipa lui Gigi Mulţescu să fie evacuată din „Ştefan cel Mare“. CS Dinamo, societatea care administrează Complexul Sportiv Dinamo, a somat clubul de fotbal, obligând la plata utilităţilor restante şi a cotei de participare pentru folosirea spaţiului. Urmând paşii contractuali, CS-ul s-a adresat AFC Dinamo (vechea societate de la fotbal, cea la care Nicolae Badea rămâne implicat prin funcţia de preşedinte al CA, poziţie suspendată după ce s-a intrat în procesul de insolvenţă), cele două părţi având un contract de asociere validat printr-o Hotărâre de Guvern. Mai departe, conform unui contract de prestări servicii, AFC Dinamo a cerut SC Dinamo 1948 SA, acolo unde acţionar majoritar este Ionuţ Negoiţă, plata sumelor solicitate de CS Dinamo.
Aici s-au rupt lucrurile. „Din momentul în care am preluat eu acţiunile, am plătit utilităţile şi chiria. Acum două săptămâni am trimis o situaţie pentru că cei de la AFC nu au respectat contractul. Au apărut sume peste ceea ce ştiam noi şi nu am vrut să achit“, a spus Ionuţ Negoiţă în numărul de vineri al ProSport. Cum zilele trecute, CS Dinamo a trimis a doua somaţie de plată, astăzi, şeful de la RIN, din poziţia de acţionar majoritar al SC Dinamo 1948 SA şi Nicolae Badea, ca reprezentant al AFC Dinamo, se vor întâlni la Bucureşti pentru a discuta ieşirea din această criză. La întâlnire a fost chemată şi Elisabeta Lipă, însă până aseară, Comandantul CS Dinamo nu a confirmat prezenţa.
Juniorii în Pantelimon, echipa mare la Săftica
Din informaţiile ProSport, în cazul în care Negoiţă şi Badea nu se vor înţelege astăzi, există posibilitatea ca Dinamo să se mute cu totul din „Groapă“. Cum în discuţie