Ca sa-ti faci plinul la noi, mai ales noaptea, trebuie sa cunosti moldoveneste (iata cind prinde bine dictionarul lu' Stati!), adica sa stii ce-i ala znac, bacioc, pavarot s.a.m.d. Cum spunea Nadejda Constantinovna Krupskaia, dintr-un panou suspendat deasupra tablei, in cabinetul nostru de franceza: "l'etudiant des langues etrangeres enrichir la langue maternelle"... Na, ca pe urmele proaspete, da' proaspete pe bune, adica aburinde, fierbinti, magmatice inca n-am scris. A existat intotdeauna o distanta - fie si micronica - de asumare a evenimentului (sau a impresiei), de incadrare in termenul proxim, un ragaz de contextualizare. Acu', fac asa-zicind pocinog, calc, reportericeste, direct pe jaratic... Ma rog, nu la propriu (asta mai lipsea!), dar fara confortul pe care ti-l procura, cum spunea odata Emilian Galaicu-Paun, virful de lance al optzecistilor basarabeni, critica de a doua zi, adica impresia de dupa, cea decantata, flancata de concepte si asezonata de memoria culturala... Dar, hai, ca ma ia divagatia pe dinainte. Povestea vorbei e simpla - in liniamentele ei fabulatorii - si incepe, dupa tipic, in mod anecdotic. Adevarul e ca am epuizat intreg chilul de „Moca" si, la miez de noapte, daca tot nu te poti infrina (si cafegiii trebuie ca ma inteleg), cea mai buna solutie in partea locului e sa mergi la „Lukoil", citeva cartiere, unde pentru cinci lei (spre deosebire de pretul triplu sau chiar cvadruplu pe care trebuie sa-l dai in localurile de noapte), iti iei o cafea ultradelicioasa. Zau! Nu conteaza ca in drum poti da peste grupuri de cheflii sau drogati (ca doar nu degeaba avem propensiuni evropienesti si mai sintem si oras de placa turnanta: cind spre Rasarit, cind spre Apus): licoarea merita tot riscul si sacrificiul. La „Lukoil", animatie peste poate, in ciuda orei deja bine inaintate: taximetristi (o circulatie, noaptea, pe la noi, de-ti pare ca nu in cea