E foarte clar: există, împotriva României, aşa cum arată ea astăzi, o conspiraţie european-americană. Ca atare, este timpul să ne umflăm bojocii: Trăiască presa şi poporul!
Acum ştim, măcar, cum stăm, de când cu cele trei rapoarte (al Comisiei de la Veneţia, al OSCE şi al Comisiei Europene privind justiţia) făcute publice în ultimele două luni şi ale căror idei principale sunt foarte bine sintetizate de Grigore Cartianu, la care se adaugă ecourile ultimului de la nivelul Ambasadei SUA la Bucureşti.
Nostalgia „neamestecului” şi temele prezentului
Cum, adică, să spună americanii, prin vocea ambasadei lor, că „mass-media româneşti preferă să fie un instrument la adresa partidelor politice”? Păi, mass-media sunt ale noastre, ale poporului, iar poporul are, aici, pe meleagurile deal-vale, deal-vale, naturelul teribil de simţitor! Şi-apoi, cum rămâne cu „neamestecul în treburile interne”, e doar aşa, o „nostalgie”? Cum, de unde ştim că-s ale noastre? Păi, ni s-a tot instilat în creiere, ba de către OTV, ba de Antena 3, că „jurnaliştii” noştri, din popor, vorbesc numai în numele şi-n interesul poporului!
Lăsând amara ironie la o parte, aş remarca doar câteva chestiuni:
1. de la o vreme încoace, în imaginarul colectiv românesc se scociorăşte politic şi mediatic după tema conspiraţiei;
2. o dezbatere serioasă cu privire la rolul politic al presei, care să aducă la aceeaşi masă jurnalişti, academici şi specialişti în analiză media, precum şi reprezentanţi ai ONG-urilor de monitorizare ar fi spus, fără a aştepta s-o facă europenii şi/sau americanii, acelaşi lucru (o analiză recentă cu privire la această problematică poate fi regăsită, spre exemplu, în paginile volumului Mass-media şi democraţia în România postcomunistă;
3. cu foarte puţine excepţii (în audio-vizual, ca şi în presa scrisă), ceea ce se manifestă ca presă poate fi încadrat