Două cinematografe din oraşul Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, au fost incendiate, vineri, de manifestanţi furioşi din cauza difuzării pe Internet a unui film american antiisilam, a anunţat poliţia, citată de AFP, scrie Mediafax.
Un manifestant a fost rănit de focurile de armă trase de un agent de securitate de la unul dintre cinematografe, care a deschis focul asupra mulţimii ce a devastat şi incendiat sala, a declarat pentru AFP un oficial din cadrul poliţiei, Gohar Alir. Acesta din urmă a precizat că un al doilea cinematograf a fost incendiat de manifestanţi.
Citeşte şi:
Spoturi publicitare americane împotriva filmului antiislam la posturi de televiziune pakistaneze
Mai multe manifestaţii de mică amploare la Kabul, împotriva caricaturilor cu Profetul Mahomed
Google BLOCHEAZĂ filmul "Inocenţa musulmanilor" în Singapore Aproximativ 250 de manifestanţi s-au îndreptat ulterior spre un al doilea cinematograf, Shama, care difuzează filme considerate indecente de către unii radicali, pe care, de asemenea, l-au devastat şi incendiat.
Ciocniri minore s-au produs şi la Rawalpindi, potrivit unui fotograf AFP aflat la faţa locului.
Măsurile de securitate au fost întărite în principalele oraşe din Pakistan vineri, decretată zi de sărbătoare naţională în onoarea Profetului Mahomed, ca reacţie la polemica declanşată de difuzarea filmului antiislam "Inocenţa musulmanilor".
"Mii de poliţişti şi paramilitari au fost desfăşuraţi în zone sensibile ale oraşului în scopul sporirii securităţii", a declarat pentru AFP Roshan Shaikh, administratorul cu rangul cel mai înalt din Karachi (sud), unde manifestaţiile violente în faţa consulatului american au provocat moartea unei persoane la începutul săptămânii.
În capitala Islamabad, magazinele erau închise, iar poliţia şi armata patrulau în apropiere de palatul prezidenţial şi de