Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interlopul Avram Slavco, cel care i-a atacat cu sabia pe poliţişti, pozează în victimă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 septembrie 2010 ·

Avram Slavco și-a scos certificat medical ca să dovedească faptul că polițistul l-a lovit primul.Slavcea Avram a mai fost cercetat pentru lovire și vătămare în anul 2009.„Slavcea”, așa cum este cunoscut în cercurile din Clisura Dunării, a mai fost cercetat pentru acte de agresiune și în trecut.

Paradoxul lumii interlope: deși este cunoscut ca o persoană periculoasă în zona unde locuiește și chiar ca și contrabandist, cazierul interlopului este imaculat. „La noi nu are niciun dosar”, a declarat sec în această dimineață purtătorul de cuvânt al frontieriștilor cărășeni, Iasmina Maghiar. Slavcea Avram este cunoscut ca fiind o persoană agresivă pe Clisura Dunării, iar antecendentele sale demonstrează acest lucru. „Cazierul lui este personal. Tot ce vă pot spune este că Slavcea Avram a mai fost cercetat pentru lovire și vătămare în anul 2009”, spune Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție. Dincolo de datele din cazier, polițiștii din Moldova Nouă îl cunosc îndeaproape.

„Apropiat” al poliției

“Slavco Avram este un cunoscut al poliţiei şi nu are nicio ocupaţie. Are antecedente penale, a mai fost cercetat de poliţişti pentru diverse infracţiuni, toate acestea datând de pe vremea când purta numele de Kovacs. El şi-a schimbat numele între timp”, precizează Nicolae Sava, şeful Poliţiei oraşului Moldova Nouă. Membrii familiei sale, însă sunt uimiți de toate aceste declarații. „Nicolae Sava a făcut afirmaţii nepermise subliniind cu certitudine faptul că Adrian Slavcea se face vinovat de o grămadă de infracţiuni asupra cărora nu s-a pronunţat nicio instanţă”, spune cumnata agresorului, Adina Lungu.

Vrea să fie liber !

Slavco Avram, bărbatul arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile deoarece a bătut şi a atacat cu o sabie un om al legii chiar în sediul Poliţiei de Frontieră Moldova Veche, ju

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 14 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 46 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°