Reprezentanţii Asociaţiei Metropolitane Braşov au anunţat că municipiul Braşov va primi, în urma desemnării sale ca pol naţional de creştere, 75 de milioane de euro în cadrul POR - Regenerare urbană, practic jumătate din banii care revin prin această axă Regiunii Centru. Braşovul are pregătite deja câteva sute de proiecte prin care să absoarbă această sumă care îi va fi pusă la dispoziţie, cel mai probabil, anul viitor şi pe care îi va putea cheltui până în 2015.
Municipiile Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara au fost desemnate, în urmă cu o lună, poli naţionali de creştere.
Joi, Guvernul a stabilit şi 13 oraşe care vor fi poli de dezvoltare urbană. Acestea sunt: Arad, Baia-Mare, Bacău, Brăila, Galaţi, Deva, Oradea, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Târgu-Mureş. „Polii de dezvoltare urbană vor avea rolul de liant între polii de creştere, respectiv municipiile Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti şi Timişoara, şi celelalte oraşe mici şi mijlocii ale sistemului urban, pentru a atenua şi preveni tendinţele de dezechilibrare a dezvoltării în cadrul regiunii din care fac parte. De asemenea, vor contribui la reducerea nivelului de concentrare a populaţiei şi a forţei de muncă din marile centre urbane şi la crearea unei structuri spaţiale care să impulsioneze dezvoltarea economică echilibrată teritorial”, se arată în Hotărârea de Guvern. Eugen Teodorovici, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, a afirmat că pentru cele şapte Programe Operaţionale Regionale au fost depuse, până la 15 septembrie 2008, un număr de 3.485 proiecte în sumă totală de şapte miliarde de euro, dintre care 241 de proiecte (în valoare de 1,9 miliarde de euro) au fost avizate de Comisia Europeană, iar 84 de contracte (485 de milioane de euro) sunt deja finanţate. Reprezentanţii Asociaţiei Metropolitane