"Păi ştiţi cine decide aici, ce credeţi, ministrul? Primul om pe care l-am primit aici în cabinet a fost dl. Roibu de la Oltchim, care mi-a prezentat un document, numai să-l semnez. Spre uimirea mea, documentul avea deja antetul ministerului şi celelalte semnături, numai a ministrului lipsea", spunea unul dintre recenţii miniştri ai economiei la o săptămână după instalare într-o discuţie cu Ziarul Financiar.
Era atât de puternic acest domn Constantin Roibu, încât este greu să crezi că nu a avut de-a lungul anilor susţinerea tuturor celor care au condus această ţară. Inclusiv un sprijin discret dinspre zona financiar-bancară, că altfel nu ar fi putut băncile să accepte finanţările Oltchim la asemenea rezultate financiare. De ce? Poate pentru că mai reprezenta pe undeva o ultimă redută a petrochimiei româneşti, care ar fi trebuit menţinută. Şi la extremă, dacă omul se pricepea, mai bine îl făceau ministru şi gata, dacă tot el era cel care decidea. Pentru că aşa, toţi aceşti miniştri nu au fost decât nişte paiaţe.
Povestea Oltchim devenise atât de încâlcită de-a lungul anilor, că nu mai era considerată ofertantă din punct de vedere jurnalistic. De câte ori era anunţată la şedinţa de sumar - la Oltchim majorarea de capital a fost iarăşi anulată în instanţă, la Oltchim PCC cere anularea AGA - nu mai prindea prima pagină. Era ca un "conflict îngheţat" din Transnistria sau Azerbaidjan, o rană de nevindecat pe care fiecare ministru nou instalat o lua ca atare şi mergea mai departe cu ea.
Cineva însă de-a lungul acestor ani a semnat. Ziarul Financiar a prezentat lista celor peste 30 de membri ai Consiliului de Administraţie al Oltchim care au avut mandat din partea statului român să accepte ceea ce administratorul companiei i-a oferit: un bilanţ "găurit", cu pierderi de zeci de milioane de euro în fiecare an.
Cine îi va chema pe aceşti oameni să expli
