Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Grapă încearcă să readucă titlul la volei în Bacău

Publicat in Adevarul, marți 17 aprilie 2012 ·

Formaţiile feminine de volei Tomis Constanţa şi Ştiinţa Bacău reeditează, începând de astăzi, finala din 2011 a Diviziei A1. Primele două partide se dispută în oraşul moldav, a cărui echipă a terminat pe primul loc sezonul regulat.

Meciurile de astăzi şi mâine vor avea loc în Sala Sporturilor din Bacău. În 2011, s-a întâmplat la fel, însă atunci jucătoarele de la Tomis Constanţa au profitat de accidentările rivalelor de la Ştiinţa. "De data aceasta, cred că victoria va fi de partea noastră. Important este să câştigăm primele două meciuri de acasă", a declarat, pentru Agerpres, antrenorul studentelor, Florin Grapă.

Tehnicianul băcăuan consideră că formaţia sa poate cuceri al treilea titlu din istorie, după reuşitele din 1998 şi 2005, chiar dacă va avea în faţă "un adversar mai complet în comparaţie cu ediţia 2010-2011". "Anul trecut, Tomis miza în atac pe o super-jucătoare precum Nikolova. Acum, constănţencele au un repertoriu ofensiv mai variat şi tocmai din acest motiv sunt mai dificil de contracarat. Cred însă că şi noi avem o echipa mai bună faţă de ediţia precedentă. Aşa că eu consider că publicul va avea de câştigat venind la meciuri", a subliniat Grapă.

Ştiinţa Bacău va beneficia de efectivul complet, inclusiv Crina Hosu, recuperată după accidentarea suferită în sfertul de finală al Cupei României, partidă în care Ştiinţa a învins cu 3-0, săptămâna trecută, formaţia CSM Sibiu.

Finala Campionatului Naţional se va desfăşura după sistemul trei victorii din cinci meciuri, după partidele de la Bacău urmând două confruntări programate pe 24 şi 25 aprilie la Constanţa. În cazul în care Ştiinţa şi Tomis se vor afla la egalitate după cele patru meciuri, titlul se va decide în jocul cu numărul cinci, care ar urma să se desfăşoare în Bacău, pe 29 aprilie.

"Nu contează de câte meciuri va fi nevoie pentru stabilirea campioanei. Esenţial este să luam

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 44 minute
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum o ora
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 35 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 3 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 10 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 12 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic. Acuză Varșovia că bagă țara în război

NapocaNews acum 13 minute
Un consilier prezidențial de la Varșovia îl denunță pe dezertor drept „ticălos și trădător”, în timp ce ministerul de Externe se declară „șocat” de gest. Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 13 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 10 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°