De când mă ştiu, sunt înnebunită după fructe. Mă consider norocoasă cu această „înclinaţie" alimentară. Totuşi, îmi dau seama că nu este pur şi simplu o chestiune de noroc că am ajuns să le mănânc cu atâta plăcere. Intuiesc că începutul acestei relaţii cordiale cu fructele este undeva prin copilărie, dacă nu şi mai devreme, în perioada când o priveam pe mama în ochi în timp ce mă îmbia zâmbind cu o linguriţă de piure de fructe.

Istoriile care stau în spatele preferinţelor noastre alimentare sunt cu siguranţă complexe. Ca şi mirosul, papilele gustative au o memorie care ne face să asociem mâncărurile cu anumite perioade ori întâmplări din viaţa noastră. Iar senzaţiile şi stările retrăite prin intermediul unui fel de mâncare ne pot face să bătătorim drumul până la el sau să-l ocolim ori de câte ori ni se iveşte în meniu.

Însă, dincolo de lucrurile inconştiente în funcţie de care alegem sau nu să mâncăm anumite alimente, educarea gustului are un rol esenţial în crearea unor obiceiuri sănătoase. Iar mesele în familie sunt cadrul, contextul potrivit pentru a spune copiilor poveşti fermecătoare, dar credibile despre bucatele sănătoase. Să facem, aşadar, din supele şi din borşurile de legume, din mămăliguţa cu brânză sau din tartele cu fructe pregătite în casă personaje la fel de fascinante ca Albă ca Zăpada sau ca Făt-Frumos, care să-i inspire pe copii mai târziu în viaţă. Să le creăm amintiri şi întâlniri gustative mai frumoase decât dacă i-am abandona tentaţiei fast-food-ului.

Ana-Maria Niţă este jurnalist şi editor la departamentul "Sănătate" al cotidianului "Adevărul".