Ministrul român de Externe Titus Corlăţean a declarat că a primit „asigurări oficiale din parte Guvernului britanic” în ceea ce priveşte posibilitatea ca imigranţii să solicite şi să primească ajutoare, potrivit reglementărilor UE, relatează The Telegraph.
Pe de altă parte, premierul britanic David Cameron a arătat că regulile de acordare a acestor ajutoare vor fi înăsprite, dar şi că accesul străinilor la serviciile de sănătate gratuite va fi limitat.
„Este important să nu existe motive artificiale, perverse, pentru ca oamenii să se mute în Marea Britanie”, a explicat ministrul britanic de Externe, William Hague.
Cu toate acestea, Corlăţean a precizat pentru Sky News că Guvernul României este pegătit să ia măsuri în cazul în care Guvernul britanic va refuza să sprijine imigranţii.
„Dacă toată lumea va respecta legislaţia europeană, nu cred că este nevoie să continuăm discuţiile referitoare la posibilele sancţiuni”, a arătat acesta. „Nu vorbim despre români ca imigranţi; ei sunt cetăţeni europeni, noi suntem cetăţeni europeni, suntem membrii Uniunii Europene aşa că avem drepturi legitime potrivit tratatelor UE”, a adăugat Corlăţean.
Ministrul român de Externe Titus Corlăţean a declarat că a primit „asigurări oficiale din parte Guvernului britanic” în ceea ce priveşte posibilitatea ca imigranţii să solicite şi să primească ajutoare, potrivit reglementărilor UE, relatează The Telegraph.
Pe de altă parte, premierul britanic David Cameron a arătat că regulile de acordare a acestor ajutoare vor fi înăsprite, dar şi că accesul străinilor la serviciile de sănătate gratuite va fi limitat.
„Este important să nu existe motive artificiale, perverse, pentru ca oamenii să se mute în Marea Britanie”, a explicat ministrul britanic de Externe, William Hague.
Cu toate acestea, Corlăţean a precizat pentru Sky News că Guvernul