Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea pură, cel viteaz, cel drept

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Să recapitulăm ce „cadouri“ am primit în ultima vreme de la semenii noştri, ce fapte bune au mai făcut ei, aici, în partea asta de sud-est a ţării.

În aşteptarea naşterii pruncului Iisus, maica stareţa de la Tăricenii de Bărăgan a preacurvit cu preotul de la Amara ori cu paznicul de la mănăstirea ei. Deşi certitudinea paternă lipseşte, din fuga părinţelului din calea presei se poate deduce cine este tatăl. Nici mama n-a fost mai brează: a vrut să-şi abandoneze gemenele, ca pe primul său născut pe care l-a lăsat undeva prin Moldova ei natală.

Apoi un militar tânăr din Medgidia, cu rude respectabile, loveşte un musulman de-al lui cu maşina şi-l lasă să zacă în noapte, pe marginea drumului de la Valea Dacilor. Bietul om a murit ca un câine, în agonie, devorat literalmente de câini, în timp ce bravul şofer dădea fuga să-şi repare maşina şifonată de impact.

Şi pentru c-am fost cuminţi, am primit şi-un desert: o şedinţă foto sexy la Liceul Decebal din Constanţa. Acolo o adunare deşucheată a pus de nişte fotografii erotice în sala de clasă: pe catedră, pe sub catedră, pe bancă, la tablă. Trioleta fotomodel - fotograf - profesor de sport complice (cel care a ţinut „de şase“ la uşă) a încarnat fanteziile de adolescenţi întârziaţi care visează să fie şi ei nişte jean moneţi.

Astfel că, în prag de Sărbători, ce ne-am mai putea dori de la Moş Crăciun? În primul rând, nişte curăţenie sufletească şi feţe bisericeşti cuvioase la care să nu devină penibilă spovedania noastră naivă. Ne-am mai ruga pentru pace şi pentru oşteni viteji care să ne apere atunci când vor fi vremuri de restrişte. Şi ne-am mai dori nişte lecţii bune de viaţă şi profesori pentru care şcoala nu este un budoar bun de tăvălit principii.

Am dori, în concluzie, ca instituţiile în care românii încă au încredere - Biserica, Armata şi Şcoala - să îşi recâştige prestigiul de stâlpi ai soc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°