Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fals inspector de sănătate publică, pe care autorităţile nu-l pot prinde, face controale pe la firmele din Timişoara. Vezi aici semnalmentele lui!

Publicat in Adevarul, luni 19 septembrie 2011 ·

Direcţia de Sănătate Publică alertează toţi agenţii economici. Medicii şi inspectorii Direcţiei acţionează exclusiv în echipă, iar verificările le menţionează într-un proces verbal.

Firmele timişorene riscă să fie trase la răspundere de omul nepotrivit. Direcţia de Sănătate Publică din Timiş atrage atenţia persoanelor fizice şi juridice asupra faptului că un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani se prezintă ca fiind inspector DSP. Firmele private, unităţile de învăţământ şi asociaţiile pot primi astfel o vizită-surpriză de la impostor.

Conform sesizării verbale pe care reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au primit-o de la agenţi economici, presupusul inspector obişnuieşte să arate pe fugă o legitimaţie falsă, pretinzând că este în control. Din primele declaraţii făcute de purtătorul de cuvânt al DSP Timiş, Dana Şpac, când unul dintre agenţii economici a încercat să îl legitimeze, bărbatul s-a făcut nevăzut.

Reguli stricte

Instituţia are de-a face cu acest tip de caz pentru prima oară. În comunicatul lansat vineri 16 septembrie, DSP explică: „medicii şi inspectorii DSP sunt abilitaţi să facă controale, conform legislaţiei, numai în echipă, legitimaţia acestora trebuie şi poate fi cercetată cu atenţie, verificările tematice sau de rutină sunt menţionate într-un proces verbal, iar orice nelămurire sau detaliu suspect poate fi anunţat la sediul DSP Timiş”.

În ziua de vineri, juristul instituţiei a făcut o plângere în această privinţă, pe care a înaintat-o Poliţiei Timiş. Până la ora actuală, poliţiştii nu au niciun suspect, dar „este doar o chestiune de timp, până îl vom prinde“, ne asigură Andreea Cinteză, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş.

Exemple din trecut

Cazuri grave de falsificări au mai fost, începând cu 2005, când un fals agent de deratizare a reuşit să fure din casa unor prof

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 21 minute
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum 2 ore
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 39 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 3 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°