Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Triplă evadare spectaculoasă din închisoarea din Bruges cu un elicopter

Publicat in Adevarul, vineri 24 iulie 2009 ·

Trei deţinuţi, dintre care unul este considerat deosebit de periculos, au evadat joi cu un elicopter din închisoarea din Bruges, lăsând un complice în închisoare în locul lor, a indicat Ministerul Justiţiei. Potrivit agenţiei Belga, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei, un cuplu a închiriat un elicopter, iar apoi l-a luat pe pilot ostatic, forţându-l să aterizeze în curtea închisorii de unde a decolat cu trei deţinuţi la 17:40.

"Un complice a rămas în închisoare. Fie că numărul locurilor în elicopter era limitat, fie că acest complice nu a mai putut să se urce la bord. El s-a făcut vinovat de luare de ostatic", a precizat purtătorul de cuvânt.

Aparatul a fost găsit abandonat la Aalter. Bandiţii evadaţi au luat cu forţa o maşină de la o staţie service, iar apoi au schimbat-o cu alt vehicul luând-o ostatică pe şoferiţă. Ulterior, aceasta a fost eliberată nevătămată la Melle (Flandra), potrivit poliţiei, citată de Agerpres.

Cei trei evadaţi - Mohammed Johry, Abdel Had Kahjary Mulloul şi Ashraf Sekkaki - au un trecut criminal încărcat, potrivit parchetului din Bruges, citat de Belga.

Ashraf Sekkaki, descris ca foarte brutal şi deţinut de 10 ani, are la activ 10 atacuri împotriva băncilor şi mai multe acte de violenţă. El a mai evadat dintr-o închisoare, cea de la Turnhout, în septembrie 2003, fiind capturat din nou de poliţie după cinci luni.

Sekkaki şi-a câştigat o anume notorietate în ţară la sfârşitul anului 2008 prin denunţarea condiţiilor de detenţie din celulele de înaltă securitate din închisoarea de la Bruges. El a reuşit să trimită o scrisoare cu acest subiect ziarului De Morgen care a publicat-o.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 29 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 45 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 25 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 49 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°