Medici, piloţi, casieri, jurnalişti, programatori, brokeri - cu toţii sunt predispuşi la sindromul secolului: epuizare emoţională. De fapt, tulburarea îi pândeşte pe toţi cei care muncesc mult, fără răsplată pe măsură.
Lumea medicală este „infectată“. Medicii înşişi sunt atinşi de un flagel dintre cele mai periculoase, cu consecinţe importante pentru ei, dar şi pentru cei pe care-i tratează. Aşa a început să se vorbească, în anii 1970, despre o afecţiune care consumă, încet-încet, toate resursele energetice ale organismului, o ardere pe interior – sindromul burnout. În ’70, psihologul american Herbert Freudenberger a folosit pentru prima oară termenul de sindrom burnout pentru a exprima starea psihică a unor categorii profesionale care, prin definiţie, înseamnă sacrificarea vieţii şi a nevoilor personale în beneficiul celorlalţi. Se considera, deci, că medicii „ard complet“.
Astăzi, „flagelul“ s-a extins, nu mai afectează doar categoriile profesionale care vin în ajutorul celorlalţi. În manifestările sindromului burnout se regăseşte, probabil, peste jumătate din populaţia activă profesional a planetei, estimează specialiştii. Ceea ce-i conferă, fără posibilitate de tăgadă, dimensiunea de fenomen al societăţii moderne.
Nu e oboseală, nici stres
„Condiţiile de trai tot mai dificile din ultimii ani reprezintă o presiune psihică uriaşă“, este de părere medicul psihiatru Alexandru Paziuc de la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc. Mai ales adultul tânăr care vrea să-şi construiască un viitor munceşte până peste puteri, iar răsplata – şi aşa nesatisfăcătoare – vine cu dificultate.
Raport inechitabil: efort-răsplată
„Sindromul burnout nu înseamnă doar oboseală. Oboseala este o stare normală când munceşti mult. Nu înseamnă nici stres. Stresul poate fi benefic, te poate ajuta să te mobilizezi să finalizezi sarcinile la serviciu în
