În cadrul şedinţei Consiliului Local de ieri, alesul Gabriel Andronache a făcut o interpelare Executivului Primăriei referitoare la Piaţa de Miercuri, la faptul că în zonă trebuie create condiţiile unui comerţ civilizat. „Atât locatarii din zonă, cât şi comercianţii mi-au solicitat să se facă o reamenajare a pieţei ca şi centru comercial. Ba mai mult, s-ar putea amenaja şi un spaţiu verde în jurul viitorului complex. Însă, trebuie avut grijă şi de acei comercianţi care trăiesc din această activitate de comerţ, majoritatea dintre ei fiind braşoveni disponibilizaţi de la uzina Roman”, a spus Gabriel Andronache.
Referitor la această interpelare, primarul George Scripcaru a spus că a primit un proiect pentru un viitor centru comercial, însă este mult prea mare pentru ceea ce există acolo. „Am plăcerea să vă anunţ că am primit o documentaţie cu privire la un viitor centru comercial pe acea suprafaţă. Problema este, însă, că proiectul este supradimensionat. De aceea, el trebuie refăcut şi readus la dimensiunile existente. Şi normal, trebuie avut grijă şi de acei comercianţi”, le-a spus primarul George Scripcaru consilierilor locali. În cadrul şedinţei Consiliului Local de ieri, alesul Gabriel Andronache a făcut o interpelare Executivului Primăriei referitoare la Piaţa de Miercuri, la faptul că în zonă trebuie create condiţiile unui comerţ civilizat. „Atât locatarii din zonă, cât şi comercianţii mi-au solicitat să se facă o reamenajare a pieţei ca şi centru comercial. Ba mai mult, s-ar putea amenaja şi un spaţiu verde în jurul viitorului complex. Însă, trebuie avut grijă şi de acei comercianţi care trăiesc din această activitate de comerţ, majoritatea dintre ei fiind braşoveni disponibilizaţi de la uzina Roman”, a spus Gabriel Andronache.
Referitor la această interpelare, primarul George Scripcaru a spus că a primit un proiect pentru un viitor centru comercial