Dacă privim datele macroeconomice pe 2013 de care dispunem până acum - şi anume realizările pe primele nouă luni - în comparaţie cu ceea ce estima Comisia Naţională de Prognoză în februarie 2013 începe să fie mai clar de ce această creştere economică de 2,7% nu a fost destul de bine administrată pentru a aduce venituri la buget.

Pentru că pe baza estimărilor Comisiei de Prognoză se face bugetul în fiecare an, iar orice evoluţie a unui indicator cu alt ritm sau chiar în alt sens decât cel estimat are efecte adverse asupra încasărilor bugetare.

Cea mai mare discrepanţă este, aşa cum se poate vedea din tabelul alăturat, diferenţa între ceea ce a estimat Prognoza ca surse pentru creşterea economică şi realitate. Astfel, era prevăzut că vom avea o creştere economică de 1,6% pe 2013 bazată pe consum şi pe investiţii.

Consumul, care are cea mai mare greutate în PIB, cu o pondere de peste 70%, era prevăzut să crească cu 2,2%, după stagnarea din 2012 (plus 0,1%) şi 2011 (plus 0,9%). Ce s-or fi gândit şefii de la Prognoză după atâţia ani de scădere a consumului (minus 7,4% în 2009, minus 1,3% în 2010) şi apoi de stagnare? Ar fi cazul să avem în sfârşit o revenire substanţială a consumului. Dar nu a fost

Acest plus 2,2% pe care miza Prognoza este o creştere substanţială pentru un indicator cu aşa de mare greutate în economie, pentru care şi o mişcare miliprocentuală înseamnă zeci de milioane de euro scăderi sau creşteri în vânzările companiilor.

Aşa încât, ei s-au gândit, iar Guvernul le-a preluat această ipoteză prin proiectul de buget pe care l-a făcut, că îşi va reveni consumul în România şi acesta va trage PIB-ul în sus. Mai mult, luând în calcul şi o creştere a investiţiilor (adică a formării brute de capital) de 3,5% faţă de 2012, era prevăzut că indicatorul care ar fi urmat să frâneze impactul revenirii consumului în PIB să fie exportu