După două confruntări oficiale în Cupa UEFA, Universitatea şi Fiorentina se vor duela
într-un amical care va avea loc în luna februarie în Italia. Antrenorul Universităţii, Nicolo Napoli, a anunţat ieri că gruparea din Bănie va încheia cantonamentul de la Coverciano (Italia) cu un joc amical împotriva Fiorentinei, fostul adversar al alb-albaştrilor din Cupa UEFA. Va fi cel de-al patrulea meci de verificare din Italia pentru juveţi, care vor avea posibilitatea să înfrunte una dintre formaţiile de top din Il Calcio, la care evoluează şi căpitanul echipei naţionale a României, Adrian Mutu. „Aş fi dorit să jucăm cu Juventus, dar distanţa prea mare dintre Torino şi Coverciano ne-a împiedicat. Am aranjat însă un joc cu Fiorentina fiind destul de aproape. Este o formaţie de top şi prinde bine tinerilor noştri jucători, chiar dacă este doar un joc amical“, a spus Napoli pe fanatik.ro, fără a preciza data desfăşurării meciului. În cazul în care Fiorentina va juca cu prima echipă, se poate spune că va fi cel mai important amical al Ştiinţei din ultimii patru ani. Universitatea va sta zece zile în cantonament în Italia (2-12 februarie) şi va mai întâlni o formaţie de ligă inferioară din Peninsulă, una de serie B şi o formaţie din Danemarca (Liga I). Napoli caută jucători
în Peninsulă Noutăţile Ştiinţei ar putea apărea la Coverciano, oficialii grupării oltene susţinând că, pe lângă aranjarea turneului din Italia, antrenorul Nicolo Napoli are misiunea să găsească şi unu-doi jucători care să poată ajuta Universitatea în retur să prindă un loc de cupele europene. „Napoli caută ceva pe acolo (în Italia - n.r.) care să ne mulţumească. Nu vreau decât punct ochit, punct lovit“, a anunţat finanţatorul Adrian Mititelu. După cum se ştie, înainte de a pleca în vacanţă, tehnicianul italian a anunţat că are nevoie de doi jucători cu experienţă, un mijlocaş central şi un atacant.