Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DNA: Fostul vicepreşedinte al CJ Harghita, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals

Publicat in Mediafax, marți 14 mai 2013 ·

Fostul vicepreşedinte al CJ Harghita Sofalvi Laszlo a fost reţinut pentru abuz în serviciu şi fals, după ce ar fi dispus nelegal şi nejustificat decontarea unor sume de bani în favoarea firmei de construcţii Stravia Group, pentru reabilitarea unui drum judeţean, informează, marţi, DNA.

Sofalvi Laszlo este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, precum şi pentru o infracţiune de fals.

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Harghita a fost reţinut de procurorii DNA, care au cerut marţi Curţii de Apel Târgu Mureş arestarea preventivă a acestuia.

Alături de Sofalvi Laszlo au fost duşi la instanţă Borboly Csaba, preşedintele CJ Harghita, Palffy Domokos, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Harghita şi administrator de fapt al SC Stravia Group SRL din Goagiu şi Csiszer Botond-Benedek, director executiv al Direcţiei Drumuri Judeţene din CJ Harghita, reţinuţi luni de procurorii DNA.

Potrivit ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, în decembrie 2011, când era vicepreşedinte al CJ Harghita, László Sófalvi a dispus, nelegal şi nejustificat, "decontarea unor sume de bani în favoarea constructorului SC Stravia Group SRL pentru o serie de lucrări de reabilitare a unui drum judeţean".

Plăţile s-au făcut deşi firma a majorat preţurile faţă de cele prezentate la început în ofertă, iar dirigintele de şantier nu fusese de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor, prejudiciul produs astfel judeţului Harghita fiind de 1.508.572,58 lei, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii îl mai acuză pe Sofalvi Laszlo că, la 30 decembrie 2011, a dispus în favoarea aceleiaşi firme decontarea nelegală a sumei de 1.475.689,66 de lei, pentru materiale lăsate în custodia constructorului pe baza unor proc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 34 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 11 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°