O echipă echilibrată şi supereficientă în Estonia (2-0), greoaie şi descătuşată abia pe final cu Andorra (4-0), exactă defensiv şi caustică în Turcia (1-0). Apoi, cutremurul cu Olanda (1-4). Care e adevărata faţă a "tricolorilor"?

Din trei deplasări şi o partidă acasă, Piţurcă a creionat portretul "naţionalei": unul contrastant, care gravitează între "sîntem buni, dar limita a fost cu Olanda" şi "sîntem slabi, noroc în Estonia şi întîmplare la Istanbul". Cifrele InStat şi perspectiva tactică a meciurilor oficiale din 2012 clarifică în mare măsură punctele slabe şi forte ale echipei. De felul în care le vom utiliza depinde traseul decisiv care începe în martie 2013: deplasare de foc la Budapesta!

Ce ştim să facem: capul la cutie şi contraatac

Cu lotul actual şi disponibilitatea tactică a lui Piţurcă, reţeta de aur a României se traduce printr-un joc inestetic dar precis la mijlocul terenului, rigurozitate defensivă şi închiderea spaţiilor adversarilor în aşteptarea contraatacului.

19 contraatacuri a avut România cu Turcia, faţă de 13 cu Estonia şi doar 10 cu Olanda

4 din cele 8 goluri reuşite în aceste preliminarii s-au născut din contraatacuri

Siguranţa "distrugătorilor" Pintilii-Bourceanu (19 intercepţii faţă de doar 8 închizătorii turci la Istanbul), perioadele de concentrare ale stoperilor Goian-Chiricheş (medie de 89% acţiuni reuşite cu Estonia) şi poziţionarea defensivă a lui Raţ şi Tamaş, fără urcări riscante ca în meciul cu Olanda, sînt argumentele pentru această tactică.

Ce nu putem: asedii şi reveniri

Însufleţiţi de publicul de pe Arena Naţională şi pe valul victoriei cu Turcia, "tricolorii" au sărit în startul partidei cu Olanda din "schema" eficace a lui Piţurcă: ne-am avîntat, apoi la 0-1 ne-am năpustit. România nu poate susţine o astfel de partitură ofensivă în acest