Două observaţii despre genealogie 1. Instituirea, chiar minimală, a alterităţii este una dintre primele condiţii pentru spaţiul sacru. Biserica trebuie să fie diferită, oricînd de puţin, de casă şi de restul edificiilor. În acelaşi timp însă, ea trebuie să nu fie total diferită de lăcaşurile aceluiaşi cult, care o preced. Astfel, biserica trebuie recunoscută ca biserică, atît sincron (faţă de restul zidirii), cît şi diacron (în interiorul devenirii propriului tip de spaţiu). Această balanţă exclude două tipuri de excese: alteritatea radicală şi identitatea radicală. Bisericile-case, bisericile-hală nu sînt expresii potrivite pentru sacru (şi) din pricină că nu identifică locul/spaţiul respectiv ca diferit. Repetiţia fără diferenţă a lăcaşurilor existente este de asemenea proastă, întrucît nu este de natură să instituie nu nivel nou al arhivei (tradiţiei, în cazul de faţă), mulţumindu-se să repete, fără har, ceea ce există deja, în felul în care, după Borges, Pierre Menard dorea să devină, fără a putea reuşi vreodată, autorul lui Don Quijote. În absenţa diferenţei (care există însă oricum, fie şi doar prin înspaţierea în contexte, materiale şi la scări diferite a "replicilor"), arhiva devine tautologică, se curbează în sine (i.e. într-un strat al său privilegiat pentru motive de regulă exterioare regulei după care este constituită arhiva) şi încetează să funcţioneze ca sol fertil pentru noile straturi, aşadar pentru virtuala arhivă. A replica astăzi doar sub-stratul bizantin al arhitecturii ortodoxe de pe teritoriul României înseamnă a repudia în subtext pe toate celelalte care concură la instituirea diferenţelor de nuanţă sau chiar de rang între bisericile ortodoxe de pe teritoriul provinciilor istorice care compun statul român modern. Dimpotrivă, a limita influenţele asupra arhitecturii de cult ortodox doar la cele exercitate în interiorul graniţelor politic