Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ATENTATUL de la Boston: al doilea suspect a fost arestat

Publicat in Monitorul de Cluj, sâmbătă 20 aprilie 2013 ·

Tânărul de 19 ani suspectat de a fi autorul atentatelor de la maratonul din Boston a fost arestat vineri seară, la finalul unei lungi urmăriri, a anunţat poliţia, informează AP şi AFP.

"Suspectul a fost arestat. Poliţiştii examinează zona", a anunţat iniţial poliţia din Boston pe Twitter. Fratele lui mai mare, de asemenea suspectat de a fi responsabil pentru acest atac criminal, a murit în noaptea de joi spre vineri într-un schimb de focuri cu poliţia.

"Capturat!!! Vânătoarea s-a terminat. Teroarea a luat sfârşit. Şi dreptatea a prevalat. Suspectul a fost arestat", a reacţionat apoi într-un al doilea mesaj postat pe Twitter poliţia din Boston.

Djohar Tsarnaev, de origine cecenă, a fost reperat de forţele de ordine sub prelata ce acoperea o barcă parcată în grădina unei case din Watertown, lângă Boston.

După un schimb de focuri, în care tânărul ar fi fost rănit, potrivit presei americane, poliţia a procedat cu o precauţie extremă pentru a-l interpela.

Cel mai mare dintre cei doi fraţi, Tamerlan Tsarnaev, 26 de ani, fusese ucis noaptea după o urmărire dramatică cu poliţia la Watertown, în timpul căreia au fost trase circa 200 de focuri, a precizat vineri seară poliţia.

Autorităţile au cerut vineri locuitorilor din Boston să stea acasă şi să nu deschidă la nimeni. Transportul în comun a fost oprit, magazinele şi şcolile închise, orice survol al avioanelor interzis. Trenurile nu circulau între New York şi Boston.

În timpul urmăririi în noaptea de joi spre vineri, cei doi fraţi au aruncat mai multe dispozitive explozive în poliţişti. Ei au ucis de asemenea un poliţist de 26 de ani în maşina sa, în campusul MIT din Cambridge, între Boston şi Watertown.

Cei doi fraţi sunt bănuiţi că au detonat luni două bombe artizanale la un interval de câteva secunde în apropierea liniei de sosire a maratonului anual din Bos

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 8 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 46 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°