Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nota de plată a crizei din SUA: bursa cade, leul scade şi ne aşteaptă dobânzi mai mari

Publicat in Gandul, joi 18 septembrie 2008 ·

De pe BVB s-au evaporat 3,5 miliarde de euro în numai patru zile

Băncile ar putea mări dobânzile la creditele în valută ca urmare a crizei de lichidităţi la nivel global

În ciuda declaraţiilor optimiste ale unor politicieni, nota de plată a României în faţa crizei americane este consistentă şi încă la început. În numai patru zile bursa de la Bucureşti (BVB) a pierdut aproape 3,5 miliarde de euro, ajungând la o valoare totală de 23,94 mld. euro, după scăderi care au culminat cu prăbuşirea de 7,4% de marţi. Dacă efectele bursei în rândul populaţiei sunt limitate, căderea leului îi afectează practic pe toţi care au de făcut plăţi în euro, cum ar fi ratele la credite sau chiriile. Moneda naţională a scăzut de la un curs de 3,60 lei/euro la 3,68 în numai patru zile. Pericolul cel mai mare este însă că băncile ar putea ridica dobânzile la împrumuturi.

„Dat fiind faptul că majoritatea băncilor din România se împrumută de pe piaţa bancară europeană, iar dobânzile dintre bănci au crescut, este posibil ca dobânzile la creditele în valută să fie mărite. Gradul de creştere va varia de la o bancă la alta”, ne-a declarat Lucian Anghel, economist-şef BCR. În ciuda zecilor de miliarde de euro şi de dolari pompate de băncile centrale din Europa (BCE), şi din SUA (Fed), tocmai pentru ca băncile să nu mărească dobânzile către clienţi, lipsa de lichidităţi este din ce în ce mai mare.

Chiar dacă dobânzile la euro pe care le practică băncile între ele rămân la fel, este posibil ca dobânzile la împrumuturile acordate populaţiei să crească oricum, pentru că bancherii vor adăuga la aceste dobânzi o marjă mai mare de risc pentru a nu rămâne fără bani. Ironic sau nu, ceea ce ar putea împiedica băncile să mărească prea mult dobânzile ar putea fi exact noile reguli de creditare impuse de BNR, contestate atât de bancheri, cât şi de potenţialii clienţi.

No

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 41 minute
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°