Dilema lei ieftini - lei scumpi e reglata tot atat de mult potrivit ratiunilor economice ca si dilema ulei ieftin - ulei scump. Pretul e cel pe care-l dicteaza piata. In conditii specifice, obiective si subiective. Si la bani, si la marfuri. Si, din fericire, astazi nu mai sunt posibile intamplari cum au fost cele de la inceputul anilor '90, cand s-a propus ca in Romania dobanzile si cursurile valutare sa fie fixate de catre Parlament. Daca vrem economie de piata, sa lasam piata sa lucreze. BNR nu are drept tinte nici dobanda, nici cursul de schimb, care sunt stabilite in conditii de piata. Unica tinta a BNR continua sa fie rata inflatiei.
Aceasta e directia in care merge trenul politicii monetare si nu exista nici cea mai mica intentie sa fie schimbata. De-a lungul anilor, a fost schimbat deseori macazul, in sensul ca trenul a continuat sa mearga catre aceeasi tinta, pe o linie noua insa. Ceea ce inseamna ca se schimba compozitia instrumentelor prin care Banca Nationala face politica monetara.
Bunaoara, de multe ori, BNR a atras depozite cu dobanzi mari, in care bancile comerciale si-au facut plasamente sigure si profitabile. BNR a avut un scop: calmarea exploziei inflationiste, in conditiile in care surplusul de lei din sistemul bancar nu era absorbit in afaceri profitabile, in economia reala, ci se ducea in preturi. Necazul a fost ca bancile comerciale
s-au obisnuit astfel sa intoarca spatele economiei reale si sa-si plaseze banii la BNR. Ori de cate ori a fost posibil, Banca Nationala a schimbat tactica: a redus dobanzile la depozite, pentru a determina bancile comerciale sa-si asume un rol activ si sa-si intoarca privirile catre economia reala, unde
sa-si caute plasamente mai bune.
Pe acest fond s-a produs o noua stare emotionala. Tragandu-se o concluzie pripita si nefondata: "Se prabusesc dobanzile". Fiind ignorat insa faptul