Au trecut 67 de ani de cînd Mihail Drumeş publica “Elevul Dima dintr-a şaptea”. Romanul a fermecat generaţii la rînd, visul adolescentin al expediţiei spre Galapagos s-a transformat aseară într-o călătorie concretă. Spre nicăieri, cu un alt Dima protagonist. Tot un elev, după prestaţie, corigent cel puţin la raportul cu sine.
Iulian Dima e arbitrul care a acordat 19 cartonaşe, dintre care 3 roşii!, la CFR - Timişoara, în vară. Dacă atunci a greşit, iar aseară a greşit din nou, avem o mare problemă. Dacă atunci a procedat corect, iar aseară nu, să nu mai auzim de “manieră” şi “stil” de arbitraj!
Ce spunea Mitică Dragomir despre Dima după partida de basm din iulie? “Eu pun pe seama căldurii. La iarnă o să avem arbitraje excelente!”. Dar ce frig i-a fost şi lui Dima la Galaţi, ger de Dunăre, care i-a strîns buzunarul de la piept cu ţurţuri de inechitate!
Cînd Pintilii îl calcă minereşte pe Cooper, din spate, pe pulpă, Dima priveşte. De foarte aproape. Măcar a acordat lovitură liberă! Cînd acelaşi fotbalist faultează din spate, idem. Piovaccari intră prin alunecare, faultează din spate, la un metru de “central”, pentru un “galben” care iese din manuale şi se îmbracă în evidenţă pînă şi pentru chibiţii din Zanzibar. Dima, impasibil, rămîne egal cu sine. Cu care sine!?
Şi ar mai fi un “triplu henţ”, Gardoş - Varela - Szukala, schemă de flipper devenită “triplu tulup”. Nota lui Dima? Nimic. Punem şi fermitatea de la penalty-ul neacordat Oţelului, cînd a privit spre Nagy şi a mers pe mîna acestuia de parcă nu el era omul acelui CFR - Poli, cel care i-a făcut pînă şi pe Ogbu şi Obiora să se înfioare la asemenea inflexibilitate.
În iunie 2012, site-ul CCA găzduia un interviu cu Iulian Dima sub acest titlu-confesiune, o “ars arbitraria” de mare profunzime: “Arbitrul trebuie să fie capabil să-şi stăpînească emoţiile”. Iulian Dima şi le-a stăpînit la
