Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Marş prin centrul Zalăului. Ce mesaj au vrut să transmită participanţii

Publicat in Adevarul, luni 29 aprilie 2013 ·

Elevii de la Colegiul Naţional „Silvania” au mărşăluit astăzi, prin centrul Zalăului, într-un demers prin care au încercat să atragă trecătorilor atenţia asupra importanţei protejării naturii şi păstrării curăţeniei oraşului.

Marşul a început din curtea colegiului şi a reunit peste 1.000 de participanţi – elevi, profesori, dar şi membri ai comunităţii care cred în mesajul transmis de ei. Printre cei care s-au alăturat mitingului s-au numărat şi reprezentanţii Primăriei Municipiului Zalău, în frunte cu viceprimarul Daniela Coţa. Dotaţi cu pancarte cu mesaje eco şi cu fluturaşi pe care i-au împărţit zălăuanilor întâlniţi pe traseu, participanţii la marş s-au îndreptat spre platoul din faţa Prefecturii, unde şi-au expus celor interesaţi mesajele.

Marşul este organizat în cadrul competiţiei Ecoprovocarea, organizată de Fundaţia "Viitor Plus" şi compania Tenaris.

Proiectul educaţional Ecoprovocarea a ajuns anul acesta la a treia ediţie, în competiţie fiind înscrişi elevii Colegiului Naţional "Silvania" Zalău, cei ai Colegiului Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" şi şcolile gimnaziale din Mirşid, Crişeni, Bocşa şi Hereclean.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 35 minute
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 38 minute
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 8 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 2 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum o ora
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 9 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 9 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 11 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°