Curentul New Age, curent spiritual dezvoltat în societatea vestică începând cu mijlocul secolului XX, consideră că 2012 nu este un marcaj pentru sfârşitul lumii, ci o treaptă către o transformare pozitivă, fizică şi spirituală, prin care vor trece Pământul şi omenirea. Apocalipsă
Acest curent îmbină spiritualitatea şi metafizica (atât vestice, cât şi orientale), cu psihologia motivaţională, parapsihologie, medicină alternativă şi chiar fizica cuantică, dar pune mai ales un mare accent pe astrologie şi astronomie. MORŢII VOR ÎNVIA, cei VII vor vorbi O SINGURĂ LIMBĂ şi vor trăi ca o SINGURĂ NAŢIE. O altă viziune a SFÂRŞITULUI LUMIIUn geniu de la NASA despre APOCALIPSĂ. Cât timp mai avem până vine Sfârşitul Lumii? “Cât să fac câţiva copii. Şi ei să facă copii. Cam atât!"
O sincronizare totală
Astfel, momentului 2012 îi este asociat un fenomen de aliniere galactică, drept declanşator al schimbărilor care aduc nu sfârşitul lumii, ci evoluţia ei. Teoriile New Age şi-au sprijinit alegerea momentului 2012 pe calendarul mayaş, considerând că străvechea civilizaţie avea cunoştinţe astronomice chiar mult mai avansate decât par a indica dovezile actuale. Venirea MÂNTUITORULUI FALS cu un singur ochi. Evenimentele cele mai importante pentru SFÂRŞITUL LUMII ŞI AL TIMPULUI
Conform lui J. Arguelles (important autor al curentului), în 2012 se încheie o tranzitie de aproape 5.200 de ani a Pământului printr-o „undă de sincronizare galactică” emanată din centrul galaxiei noastre, rezultând, la finalul procesului, o sincronizare totală şi o „convecţie” galactică a indivizilor conectaţi la bateria electromagnetică a Pământului, generând tranformarea globală a conştiinţei. TOP 10 ȚĂRI pe care ar trebui să le vizitezi în 2013 | GALERIE FOTO
Schimbare spirituală
Mai pe înţelesul tuturor, este vorba despre alinerea Soarelui şi Pământului cu cen