Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inundaţiile lui Băsescu

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 iulie 2010 ·

Mă gândesc la Caradjea, ştiţi despre cine e vorba, ăla cu "Ciuma lui Caradjea". N-a avut omu' nici o vină, nu era defel ciuma lui. El n-a avut niciodată ciumă şi nici n-a adus-o de pe-aiurea la noi în ţară. Nicidecum, Caradjea n-a avut vreo legătură propriu-zisă cu ciuma din anii 1813-1814, care a lovit în plin şi Bucureştiul. S-a-ntâmplat să fie ciumă bubonică în vremea lui şi uite că i-a rămas numele în istorie legat de o epidemie cumplită. În paranteză fie spus, peste secole, nici Briana Caradjea nu are nicio legătură nici măcar cu cuvântul ciumă. Vodă Caradjea mai degrabă ar fi de ţinut minte în legătură cu elaborarea primului cod juridic. În care există incriminarea şi pedeapsa violului, celebre deja prin inspiraţia descrierii: "cine va fi prins cu ştromoiagul învârtoşat"... va fi pedepsit "prin tăierea scârbavnicului mădular". Nu mă pricep la istorie, recunosc cu sinceritate faptul că am lacune mari de tot, da' ştiu că cică pe vremea lui, cam cum se întâmpla în general pe vremea fanarioţilor, fiscalitatea era excesiv de mare. Cum ar spune nea Costel, vecinu' meu "biruri mari, dom'le, ne copleşeşte (nu se ştie cine! ­ n.m) cu dările". Hopaaa! Am ajuns deodată în zilele noastre. Ne bate Dunărea la uşă. Ne-am udat la picioare deja. Unii deja au murit înecaţi. Alţii se tânguie prin noroaie. Alţii se enervează. Iote legătura cu Băsescu. Mă refer la la fiscalitatea copleşitoare care s-a întronat în ţară de pe întâi. Nu la nervi. Că tuturor ne mai sare ţandăra din când în când, aşa-i? Ne pare rău după aia, câteodată mai avem şi bunul-simţ să ne cerem scuze. Deci şi Traian Băsescu, preşedinte-preşedinte da' totuşi e şi el om înainte de toate. S-a răţoit la o femeie, s-a stropşit la alta, ce să-i faci?, şi eu de exemplu m-am ennervat duminică în piaţă pe una care-şi folosea sacoşa ca pe buzdugan. Şi preşedintele de bloc - nu că ar fi mitocan sau lipsit de dicernământ -

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 42 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum o ora
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum o ora
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 3 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°