Ploaie cu stropi mari, sparţi în paişpe de geamul parbrizului murdar. Ceartă în maşina salvării: şoferul nu vrea să ia mai mult de cinci externaţi de la Fălticeni la Dolhasca. Înjur tare (mă lucrează şi votca băută în barul ăla mic, de lîngă librărie, vis-à-vis de zidul uriaş, copleşitor, alb pînă la delir, al cinematografului; pahar după pahar, cu un pitic ghebos, necunoscut, de la circ!), pe urmă, calm, în timp ce ne apropiam de Dolheşti, mă gîndesc să încerc un roman picaresc, sau pastoral, sau libertin, sau epistolar... De ce nu toate la un loc, într-un amestec burlesc?
*
Nu-i oare delicios că Diderot, din primele pagini ale lui "Jacques Fatalistul", dă brînci unei femei de pe cal, prezentîndu-i-o cititorului, cu fustele-n cap, spre a-i admira... Iată ce însemna, în acel secol, a trezi apetitul pentru lectură!
Anna Karenina se ucide (nu se sinucide!), se distruge ca şi cum ar sparge un porţelan foarte frumos, făcîndu-i în ciudă amantului! Interpretare hazardată? Nicidecum. "Sufletul slav", neică!
În adolescenţă, eram atît de emoţionat la o primă lectură din Dostoievski, sau Blecher, sau Meyrink ("Golem", citit la Curtea de Argeş, într-o vacanţă), încît nu pricepeam aproape nimic, tremurînd, literalmente zguduit ca de-o boală cu febră şi transpiraţie. De-abia la a doua, sau a treia, sau a patra recitire mă dezmeticeam, "gustam" textul. Mai exact: contactele iniţiale cu anumiţi autori mă pierdeau, precum femeile, în orgasme cerebrale, în dezordini ale minţii, într-o plăcere incontrolabilă a cărnii. Nu citeam! De fapt pipăiam, miroseam, mă scufundam ameţit între paginile interzise, desfăcute lacom, păcătos.
Ploaie cu stropi mari, sparţi în paişpe de geamul parbrizului murdar. Ceartă în maşina salvării: şoferul nu vrea să ia mai mult de cinci externaţi de la Fălticeni la Dolhasca. Înjur tare (mă lucr