Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş:Portret/ Horvath Akos a pus bazele unei afaceri pe timp de criză

Publicat in Adevarul, marți 21 iulie 2009 ·

A lucrat ca barman şi ospătar din adolescenţă, dar mereu şi-a dorit să administreze propriul club. Dorinţa a fost atât de mare, încât nici criza financiară nu i-a stat în cale. Tânărul Horvath Akos se poate declara un învingător, deoarece situaţia economică din prezent îi descurajează pe mulţi tineri şi îi face să-şi amâne planurile sau să renunţe la vise. El însă a insitat şi până la urmă, cu ajutorul unor prieteni, care au avut încredere în el şi cărora le mulţumeşte pentru asta, a ajuns să deschidă cel mai nou club din oraş, pub-ul „Eps”.

Visul de a deschide un local în care clientul să se simtă ca la el acasă e vechi şi s-a născut de-a lungul celor peste zece ani de carieră în domeniul alimentaţiei publice, pe care Akos îi are în spate. „Primul meu loc de muncă a fost la 16 ani, când m-am angajat ca barman-ospătar sezonier în Complexul „Weekend”. Îmi doream foarte mult independenţa financiară şi distracţie pe timpul verii.

Mi-a plăcut atât de mult încât am repetat experienţa de-a lungul a trei sezoane”, povesteşte Akos. Meseria furată de la barmanii şi ospătarii cu experienţă, reacţia pozitivă din partea clienţilor l-au făcut să-şi dorească o carieră în domeniu. „Mi s-a propus să lucrez la primul club underground din oraş, fostul Black Dog. Am acceptat provocarea şi a fost una dintre cele mai frumoase perioade din cariera mea. Am învăţat multe lucruri noi, mi-am făcut mulţi prieteni şi m-am decis să-mi aprofuncez cunoştinţele, urmând o şcoală în domeniul Tehnicii hoteliere”, spune Akos.

Promovat în carieră

 După cei doi ani de studii, rezultatele nu au întârziat să apară. „Am fost promovat la funcţia de şef de unitate şi şef de personal la diferite cluburi şi discoteci din oraş. La început mi-a fost greu, dar pe parcurs mi-am asumat atribuţiile administrative, reuşind în acelaşi timp să-mi pă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 2 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum o ora
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC. Poliţia a declarat că persoanele arestate făceau parte dintr-un grup inf

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°