Am impresia ca, mai abil persuadati, ne-am putea prosterna si in fata diavolului, caci, pe drept cuvint, "in acest joc al iubirii si urii se pare ca nu mai contam noi, cei care urim si iubim, ci obiectul pasiunii noastre"... Obiectiv vorbind, nu pot sa nu-i dau dreptate lui Vasile Ernu ("Timpul", 17 decembrie 2010): sintem intr-adevar niste maestri mari (ma tem ca inegalabili!) la "externalizarea vinei". Manuale de istorie, editoriale, polemici, cuvintari incendiare in Piata Marii Adunari Nationale, taclale intre chibitii revirimentului, o intreaga atitudine la nivel social, indiferent de generatie, credinta, convingeri, cod cultural si mai multa ori mai putina (de regula, mai putina, helas!) eruditie consimte solidar ca, istoric, am fi fara de prihana. Mereu altii, vezi dumneata, ne-au tras clapa, ne-au jucat festa, ne-au facut-o boacana. Noi, vorba cronicarului (pe care o citeaza si eseistul), "am fost sub vremi", prada inocenta a diverselor conjuratii. Hazardul (sau, mai stii, Pronia celesta) ne-a rinduit la intersectia tuturor relelor, "de la popoarele migratoare pina la turci, rusi, comunisti etc.", ergo, am vietuit si ne-am conturat destinul "dupa vointa altora fara a ne atribui nici o vina". Humorul trist - dar deloc secret! - al acestui bizar algoritm este ca si salvarea tot pe aiurea am spionat-o: "Sa vina sa ne salveze rusii de turci, nemtii de rusi, occidentalii de comunisti, Banca Mondiala sau FMI de criza etc.". Subscriu - chiar usurat sa descopar in sensul acesta un afin intru opinie (e ca o dreptate care ti se face dupa o lunga si aspra perseverare intru singularitate) - ca "mai nou, iubim cu pasiune irationala tot ce tine de zona UE sau NATO si urim si mai pasional tot ce vine dinspre est". Chiar: fondul nostru afectiv s-a reorientat, ne inchinam acum - cu acelasi avint si aceeasi lipsa de discernamint - altor idoli; alte idei si modele fac in prezent