Gheorghe Hagi şi galacticii de la Real Madrid s-au întâlnit ieri în Tribuna VIP de la turneul de tenis Madrid Open, unde i-au urmărit la "lucru" pe favoriţii turneului patronat de Ion Ţiriac, spaniolul Rafa Nadal şi elveţianul Roger Federer.
Ieri, profitând de după-amiaza liberă oferită de Manuel Pellegrini, cu 48 de ore înainte de ultima etapă în Spania, starurile lui Real Madrid au urmărit pe viu, la Open-ul Madridului, partidele câştigate de Rafa Nadal şi Roger Federer, favoriţii turneului din capitala Spaniei, patronat de românul Ion Ţiriac.
În tribunele "Caja Magica" s-au aflat Raul, împreună cu fii săi şi soţia, Higuain, Sergio Ramos, Albiol, Arbeloa şi Casillas, însoţit de prietena sa, prezentatoarea tv Sara Carbonero. La câteva scaune distanţă s-au aflat şi preşedintele clubului, Florentino Perez, directorul general Jorge Valdano şi însuşi antrenorul Manuel Pellegrini.
La câteva rânduri de "delegaţia" Realului s-a aflat şi fostul căpitan şi antrenor al Naţionalei, Gheorghe Hagi, ex-jucător la Real Madrid, la rândul său. "Regele" a sosit în capitala Spaniei la invitaţia lui Ion Ţiriac, pentru a urmări partidele de la Open-ul madrilen. Hagi s-a salutat cordial cu "galacticii" şi oficialii clubului Real.
Vezi pe adevarul.es o galerie foto cu toate starurile de la tribuna VIP care au asistat ieri la Madrid Open.