Un amic m-a atenţionat că observaţiile mele caustice, făcute de-a lungul timpului, în articole, la adresa armatei de funcţionari ce parazitează încă sistemul social românesc, rămîn valabile strict pentru aparatul de stat, în spaţiul privat, profilul psihologic al amploaiatului revelînd trăsături diferite, „dobîndite“, cum ar veni, din experienţa regimului concurenţial. Prietenul respectiv are, fără îndoială, dreptate. Capitalismul autohton – atît cît a reuşit el să iasă la iveală în aceşti douăzeci şi trei de ani de „democraţie originală“ – a dat naştere, necondiţionat, unui nou individ social, aşa-zisul manager (al hîrtiilor) din mecanismul corporatist. Bineînţeles, nu toţi angajaţii marilor companii private (unii chiar cu atribuţii „manageriale“) intră în această categorie. Mulţi dintre lucrătorii „naţionalelor“ şi „internaţionalelor“ actuale sînt specialişti/profesionişti, făcîndu-şi munca în conformitate cu expertiza proprie şi în acord cu regulile necruţătoare ale pieţii. Printre ei mişună însă şi amintita faună funcţionărească de tip nou, un grup (eterogen ca pregătire) de mărunţi conţopişti – concentraţi doar pe micile avantaje ale job-ului plătit decent şi, evident, pe păstrarea poziţiei în chestiune un timp cît mai îndelungat. DE ACELASI AUTOR O maladie autohtonă S'il vous plaît, monsieur Supermarket transilvan O dilemă (veche), RATPAcest amploaiat postindustrial nu mai arată acreala echivalentului său de „la stat“, fiind, dimpotrivă, plin de solicitudine. Şi-a însuşit gestica şi limbajul „corporatist“, copleşindu-te cu şabloane şi clişee de marketing, în interiorul unei atitudini amabile, atent studiate. Problema apare în momentul în care discuţia dintre funcţionarul corporatist şi eventualul client iese – fie şi minimal – din eterna „grilă“ de desfăşurare a întîlnirilor de public relations. Într-o astfel de împrejurare, dacă dezvolţi curiozităţi exotice şi