Sunt deja câteva săptămâni bune de când grecii sunt criticaţi copios în presa occidentală. Ni se spune că ţara lor este în pragul falimentului şi că mai toate guvernele recente au falsificat datele privind adevărata stare a bugetului. Ni se reaminteşte că Germania ar fi avut de la bun început îndoieli serioase în legătură cu capacitatea Greciei de a adopta moneda unică europeană şi că Berlinul s-ar fi opus de fapt în urmă cu peste zece ani primirii Greciei în Euroland.

Unii comentatori îi fac cu ou şi cu oţet pe grecii înşişi care, chipurile, ar fi trăit în toţi aceşti ani mult peste posibilităţile lor reale. Grecii, ni se mai spune, au câte cinci, şase, şapte carduri de credit cu care jonglează la infinit, nu-şi plătesc impozitele, se prefac de fapt că muncesc şi practică pe toată scara societăţii un sport naţional vecin cu corupţia, şi anume nepotismul.

Dar câte nu li s-au mai reproşat grecilor în contextul actualei crize: că nu s-au debarasat de mentalitatea lor balcanică şi de o anumită formă de naţionalism, că au profitat de Uniunea Europeană la maximum fără să fie sincer ataşaţi proiectului european, că au pus în pericol moneda unică şi că datoria lor publică ar putea crea o reacţie în lanţ care să antreneze în spirala falimentului şi alte ţări precum Spania şi Italia...

Pentru a rezuma, am putea spune că grecii au primit o săpuneală straşnică, şi aceasta cu atât mai mult cu cât, iată, în loc să accepte planul de austeritate propus de guvern, ei au început să facă grevă. Unii comentatori mai divulgă şi diverse elemente picante legate de modul în care "lucrează", chipurile, grecii... Despre vameşi se spune, de exemplu, că ar fi beneficiat nu de mult de o primă numai ca să nu mai întârzie la lucru...

Acest ultim reproş are, poate, o bază reală. Este adevărat că grecii au un alt raport cu timpul şi că punctualitatea nu