Gigantul grup IT Cisco Systems Inc., cel mai mare din lume, va achiziţiona producătorul de echipamente pentru reţele IT Starent Networks Corp., în cadrul unei tranzacţii a cărei valoare se ridică la 2,9 miliarde dolari, aceasta fiind deja a doua achiziţie de ordinul câtorva miliarde de dolari realizată în doar două săptămâni, titrează Boston Globe. Starent produce echipament pentru reţele wireless, iar achiziţia va ajuta Cisco să beneficieze de creşterea tot mai mare pentru asemenea dispozitive precum iPhone sau BlackBerry, care au crescut traficul de date, sunt de părere analiştii.
Cisco va plăti 35 dolari pe acţiune. Finalizarea tranzacţiei este programată pentru prima jumătate a anului viitor. Achiziţia va afecta, probabil, rezultatele pentru anii fiscali 2010 şi 2011, a anunţat Cisco, însă ar urma să contribuie la profitul grupului în 2012.
Cisco a cumpărat aproximativ 130 de afaceri în cei 25 de ani de existenţă, folosindu-le pentru a intra pe noi pieţe. Compania are circa 35 miliarde de dolari în investiţii pe termen scurt şi cash.
Grupul american Cisco este cel mai mare furnizor de echipamente pentru reţele la nivel mondial, în timp ce Starent Networks este unul dintre liderii pieţei de soluţii pentru furnizarea de servicii multimedia de către operatorii de telefonie mobilă.