Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fetiţă în vârstă de 2 ani, fără certificat de naştere, luată în grija statului

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 20 martie 2013 ·

O fetiţă în vârstă de 2 ani, din comuna Şcheia, fără certificat de naştere, a fost dată spre îngrijire unui asistent maternal profesionist. Serviciul de evaluare a situaţiei de risc şi intervenţie în regim de urgenţă, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava, a primit o sesizare din partea Poliţiei Şcheia, cu privire la o minoră de doar 2 anişori, care a rămas, după ce părinţii au plecat în străinătate, în grija unei familii care nu are grad de rudenie cu copilul. Directorul executiv al Protecţiei Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a spus că situaţia s-a complicat în momentul în care tatăl biologic al fetiţei s-a întors din străinătate şi a dorit să-şi ia fiica de la familia la care aceasta locuia. „Aceştia nu au dorit să încredinţeze copilul tatălui. Menţionăm faptul că la acea dată tatăl nu deţinea act de identitate, iar minorei nu i s-a întocmit certificat de naştere. Singurul document al acesteia este certificatul constatator al naşterii, aceasta având loc în străinătate. Deoarece tatăl biologic nu poate dovedi paternitatea minorei, iar mama se află în străinătate, fetiţa a fost preluată în regim de urgenţă şi beneficiază de măsură de protecţie la un asistent maternal profesionist”, a explicat Margareta Isăilă.

Copii monitorizaţi de autorităţile locale şi Protecţia Copilului

În perioada 1-18 martie, la Serviciul de evaluare a situaţiei de risc şi intervenţie în regim de urgenţă Suceava au fost înregistrate 27 de sesizări. În fiecare caz au fost efectuate vizite la domiciliul familiilor care au cerut sprijinul asistenţilor sociali din cadrul Protecţiei Copilului şi s-a luat legătura cu autorităţile locale.

Şefa Protecţiei Copilului Suceava a mai completat că în afară de cazul fetiţei din Şcheia, care a ajuns în grija unui asistent maternal profesionist, „în celelalte cazuri, c

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 24 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 29 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 47 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°