Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea de cenzură: Kelemen Attila face apel la mintea animalului politic cea de pe urmă

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 6 aprilie 2012 ·

Deputatul Kelemen Attila, liderul organizaţiei UDMR Mureş, crede că moţiunea de cenzură anunţată de opoziţie pe marginea înfiinţării Facultăţii Maghiare la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş nu va trece în Parlament, însă numai dacă politicienii vor avea “minte”.

“Cred că nu o să treacă moţiunea. Dacă politicul are un pic de minte nu o să treacă. Din păcate politicianul este un animal destul de ciudat şi trebui să vă spun acest lucru eu, care m-am rătăcit în politică. Nu pot să cred. Cu prietenii mei români nu e nicio problemă, nici cu ungurii, când vorbim la un pahar la masă. Atunci sunt probleme când mergi la partid, în Parlament sau în faţa presei şi în loc să zici că ungurii pot trăi lângă noi, zici că nu ne vindem ţara, de teamă ca colegii tăi să nu eticheteze că eşti trădător. Eu în politică nu o să am surprize, pentru că am o părere despre această tagmă”, a declarat deputatul UDMR, citat de AGERPRES.

Kelemen a subliniat că moţiunea de cenzură cu care ameninţă opoziţia nu a fost ‘prea bine gândită’ mai ales că învăţământul în limba maghiară din România nu a fost înfiinţat acum prin Hotărârea de Guvern referitoare la UMF Târgu Mureş, iar regretul său este că acest aspect a fost politizat.

“După mine, această moţiune depusă nu a fost prea bine gândită, fiindcă prea multe lucruri sunt care se pot spune în cazul atacării sau apărării acestei moţiuni. Am spus de nu ştiu câte ori că învăţământul în limba maghiară nu s-a înfiinţat cu această HG, ci aici este învăţământ în limba maghiară din 1945. Cred că aici au fost nişte tradiţii foarte bune şi după 1962 când s-a înfiinţat secţia română s-a predat la fel de frumos în ambele limbi. Din păcate prea s-a politizat această treabă, acest lucru trebuia să fie rezolvat nu de politicieni, ci de cadrele universitare”, a arătat Attila Kelemen.

Deputatul a spus că cele trei lin

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 51 minute
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum 20 minute
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 9 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 2 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum o ora
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum 2 ore
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 11 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Război în Ucraina, ziua 814. Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată

Press Alert acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaților în armată. Actul normativ a fost semnat vineri și va permite creșterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care crește a

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°