Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOUA HARTĂ A ROMÂNIEI. Cum îşi dispută electoral partidele regionalizarea. Lista proiectelor eşuate

Publicat in Gandul, vineri 16 august 2013 ·

Cu două săptămâni înainte de a da startul neoficial al campaniei electorale de anul viitor, printr-o megamanifestare a USL de susţinere a prezidenţiabilului Crin Antonescu, Victor Ponta sugerează strategia de bătaie pentru 2014: regionalizarea şi revizuirea Constituţiei - ambele motiv de dispută politică cu Traian Băsescu, legitimat ca vector al opoziţiei, dar şi cu celelalte partide parlamentare. Relansarea temei regionalizării a făcut-o de la Suceava, prima deplasare după concediu, Victor Ponta vorbind despre o nouă hartă a României cu 10-12 regiuni. Asta în condiţiile în care, până acum, coordonatorul procesului, vicepremierul şi ministru al Dezvoltării Liviu Dragnea, vorbise de opt, maxim nouă regiuni.

"Formula cu cele 8 regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună. Cele 8 actuale sunt mult prea mari", a dat şeful guvernului tonul dezbaterii electorale, stabilind şi calendarul până în ziua primului tur al prezidenţialelor. Atunci ar urma să aibă loc referendumul de revizuire a Constituţiei, în care regiunile să capete personalitate juridică şi să fie recunoscute ca unităţi administrativ-teritoriale. Până atunci ar trebui să fie dezbătută şi modificată legea pentru stabilirea noilor regiuni. "Să nu mai zică nimeni că se face prea repede", a comentat premierul.

Tişe(PDL): "Noi nu dorim o regionalizare aşa cum vrea să o facă USL"

Reacţia din tabăra opoziţiei nu a întârziat să apară. Vicepreşedintelui PDL, senatorul Alin Tişe, nu-i pică bine formula USl de regionalizare pentru că, spune el, se face de „sus în jos” şi nude „jos în sus” cum ar trebui.

„Noi nu dorim o regionalizare aşa cum vrea să o facă USL, ci pornind de la sate şi comune la judeţe. Numărul de regiuni nu e o chestiune care să rezulte din pixul ministrului pentru că aşa e un demers sortit eşecului. Se vor crea alte structuri de conducere, nişte Consilii Judeţene mai mari, ca

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 5 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum o ora
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 4 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 7 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 6 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°