Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gergo Szabo este pe primul loc la jumătatea Raliului Moldovei FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 mai 2012 ·

Prima zi a Raliului Moldovei a programat primele două treceri pe Hemeiuș (8,4 kilometri) și Trebeș (12,4 kilometri), precum și Superspeciala de 1,3 kilometri.

Cel mai rapid pilot după cele trei speciale a fost ungurul Gergo Szabo (pe Mitsubishi Evo 10 R4). Szabo a caștigat a doua probă specială, a fost al doilea pe prima, iar superspeciala a încheiat-o pe locul 3.

„A fost o zi bună pentru noi. Suntem pe primul loc și asta contează. Mașina a funcționat perfect și mai este loc. Încă nu am forțat la maximum. Mâine, în cea mai lungă zi a raliului, trebuie să forță și să ne conservăm poziția", a spus Gergo Szabo.

Al doilea în clasamentul general a terminat ziua francezul Francois Delecour, cu un Peugeot S2000,ce are de recuperat un handicap de doar 1,5 secunde.

„Am mers bine, traseu a fost ușor alunecos, dar Szabo a fost mai rapid decât noi. Să vedem ce va fi mâine, pentru că voi forța, întrucât handicapul nu este mare și poate fi recuperat", a precizat Delecour.

Podiumul primei zile al Raliului Moldovei a fost completat de Csaba Spitzmuller, care este deja la 13.9 secunde în spatele lui Szabo, deși a câștigat superspeciala. Pilotul maghiar a pierdut secunde prețioase în cea de a doua probă specială. Dar, pentru el a doua zi va fi extrem de importantă, întrucât nimic nu este, încă, jucat.

Click pe colaj pentru mai multe imagini.

Vali Porcişteanu, cu mașină de împrumut

Campionul național en-titre și câștigătorul primelor două etape din acest sezon, Valentin Porcișteanu, se chinuie, realmente, să țină pasul cu cei din față, dar, deja are un handicap de 30.7 secunde față de Gergo Szabo. Cu o mașină de împrumul, întrucât bolidul său nu a fost gata în timp util după excursia în „decor" pe care a suferit-o la teste, „Vallino" vrea la Bacău, doar să obțină cât mai multe puncte.

„Ce să facem? Bine că avem și mașina

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 34 minute
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 2 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 2 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°