Dl Ioan Talpeş, fost şef al SIE, a lansat o bombă cu focoase multiple spre serviciile secrete româneşti. Domnia sa susţine într-un interviu, în esenţă, că eforturile României de a intra în NATO, în primul val al extinderii, au fost minate de un grup de trădători care a activat chiar în interiorul Serviciului de Informaţii Externe.
Dl Ioan Talpeş, fost şef al SIE, a lansat o bombă cu focoase multiple spre serviciile secrete româneşti. Domnia sa susţine într-un interviu, în esenţă, că eforturile României de a intra în NATO, în primul val al extinderii, au fost minate de un grup de trădători care a activat chiar în interiorul Serviciului de Informaţii Externe. Interviul a fost publicat într-o revistă de limbă română care apare la New York, şi autoarea (Georgiana Arsene) susţine că "presa din Bucureşti" a refuzat materialul. Fostul şef al spionilor se răfuieşte "transoceanic" cu familia defunctului general Silinescu – şi el adjunct în SIE, acuzată că lansează atacuri menite să discrediteze contribuţia lui la apropierea ţării de NATO.
De fapt, Talpeş se luptă cu memoria unui mort, ceea ce arată caracterul – sau lipsa acestuia, sugerînd că defunctul a fost un trădător. O torpilă cu efect întîrziat este lansată în interviul citat şi în direcţia lui Traian Băsescu. Într-un limbaj alunecos, dar cu sintagme fără echivoc, generalul în retragere îl caracterizează pe actualul preşedinte ca un om al sistemului serviciilor de informaţii: "În ceea ce priveşte poziţia domnului Băsescu faţă de Serviciile Secrete, mi se pare că a fost o poziţie clar exprimată de la început, cea a unui om care vine din sistem şi cunoaşte regulile. Chiar dacă nu provine direct din Servicii, a acţionat direct, eliminînd pe mulţi dintre cei ce continuau vechile tendinţe." (sublinierile ne aparţin)
Lauda venită de la dl Talpeş are în acest caz un efect pervers, seamănă cu un cadou