Când nu mai pridideşte cu treaba, domnului Chiriloiu îi cade pur şi simplu faţa. Are o mutră de om care se duce la spânzurătoare. Domnului Chiriloiu afacerile îi merg bine. Uneori nu mai dovedeşte cu strânsul banilor, şi atunci faţa lui, a naibii faţă!, seamănă cu a unuia care trebuie să dea bani. Aşa sunt unii, le plângi de milă, dar, când îi întrebi ce li s-a întâmplat, îţi răspund ca şi cum i-ai trezit din somn: Ce să mi se întâmple? Nimic. Mi-e foarte bine! Chiar bine de tot.
S-ar putea spune că faţa domnului Chiriloiu are o viaţă a ei, diferită de a persoanei. Într-una din dimineţile când a decis să mai meargă şi pe jos, ca să-şi pună muşchii în mişcare, faţa domnului Chiriloiu arăta, ca să spunem lucrurilor pe nume, ca dracu’. Puteai să juri că nu se duce să ia bani din cinci locuri, ci la cinci înmormântări de-ale lui. În drum, domnul Chiriloiu e oprit întâi de un ins mărunt, transpirat şi negricios, căruia chipul omului de afaceri îi pare insuportabil de trist. Domnului Chiriloiu îi trebuie un timp ca să înţeleagă care-i treaba. Lasă, bre, îi spune mititelul, că trece toate. Şi ce dacă alţi-s bogaţi... Face şi ei cancere. Ce, crezi că-s fericiţi? Ia-o mai uşor, bre, nu mai fi aşa amărât, că vin şi zile mai bune. Hai, capu’ sus. Să te văd zâmbind!
O stradă mai încolo, un cerşetor îi face semn să se apropie. Până să bage domnul Chiriloiu mâna în buzunar ca să-i dea omului câţiva lei, se trezeşte că acesta i-a şi umplut pumnul cu mărunţiş. Ia de aici, să ai ce duce acasă, îi şopteşte complice milogul, şi nu mai face mutra asta, că sperii lumea. Azi n-ai, mâine o să ai. Asta-i viaţa! Ce, crezi că eu n-am trecut prin ce treci tu? Dacă vrei, te las să cerşeşti niţel mai încolo, numai să nu te mai văd atât de prăbuşit.
De ruşine, domnul Chiriloiu ia mărunţişul şi schiţează un zâmbet. Mai bine nu l-ar fi schiţat. Mai ruman, îi spune un turc car
