Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât te costă nunta perfectă

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 22 august 2013 ·

Sezonul nunţilor este unul care umple conturile atât pentru diferite localuri, cât şi pe cele ale formaţiilor de muzică. Cei care vor să facă pasul cel mare au de pus la punct foarte multe detalii, iar planificarea marelui moment trebuie să înceapă cu an înainte.

De exemplu, un local trebuie rezervat cu mult timp înainte, pentru ca mirii să fie siguri că vor avea unde să petreacă după cununia civilă şi cea religioasă. Unii au fost obligaţi să plătească şi cu 10% mai mult pentru a fi siguri că vor avea un local pentru petrecerea de după cununia civilă şi cea religioasă.

Număr minim de persoane

Reporterii de la « Ziarul de Iaşi » au studiat preţurile de la mai multe localuri din Iaşi, pentru a vedea care este costul estimativ unei nunţi. Primul restaurant la care ne-am oprit a fost Complex Popas Păcurari, acolo unde reprezentanţii au pregătit, pe lângă meniurile oficiale multe surprize viitorilor miri. „Preţul meniului la Restaurant Popas Păcurari este de 187 de lei, dar dacă doriţi un meniu all inclusive la băutură, cu apă, suc, vin, cafea, vodkă, martini şi whiskey, atunci preţul este de 237 de lei, cu 50 de lei în plus la fiecare meniu”, a precizat Gabriela Curelaru, PR la Complex Popas Păcurari. Aceasta a mai precizat că pe lângă meniul oferit există şi costuri suplimentare. „Ele sunt legate de ospătari şi bucătari, adică 150 de lei de persoană şi recomandăm un ospătar şi un bucătar la maxim 25 de persoane), dar şi muzică, băutură şi aranjamente florale. Pentru nunţile din anul 2014 se aplică reducerea de 10% la petrecerile organizate în zilele de vineri. Menţionăm că pentru nunţile organizate în zilele de sâmbătă se impune un număr minim de 130 de persoane, pentru cele de duminică 120 de persoane, iar pentru vineri 80 de persoane”, a mai spus Gabriela Curelaru. În acelaşi timp, cei care se îndreaptă căt

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 14 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 29 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 34 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 42 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°