PNA-ul, înfiinţat de Năstase şi devenit DNA sub Băsescu, a fost conceput ca o divizie specială de luptă împotriva corupţiei la vârf. Nu pentru că politica autohtonă ar fi fost îngrijorată de fenomen, ci pentru că Uniunea Europeană ne-a cerut-o în mod expres, ca mijloc de stăpânire a elanului cu care deţinătorii puterii politice se puseseră pe spoliat statul pe care-l administrau.
Din nefericire, acest instrument de luptă împotriva politicii abuzive a devenit, rapid, un instrument de luptă politică! Partizanatul şi slugărnicia au făcut rapid din el o instituţie lipsită nu doar de credibilitate, dar şi de eficienţă. Şi asta s-a văzut din modul în care obiectul de activitate a fost abordat după preluarea puterii de actuala echipă. Obiectivul băsescian de eradicare a corupţiei la vârf a declanşat o veritabilă vânătoare de vrăjitoare, care a pus laolaltă, de-a valma, corupţi autentici, greu de dovedit, cu corupţi de circumstanţă sau afiliaţi unor grupări de interese. Elanul DNA-ist s-a concretizat într-un iureş de dosare şi de arestări: rând pe rând au fost chemaţi spre a fi audiaţi foşti demnitari sau luaţi pe sus şi arestaţi oameni de afaceri. În lumina reflectoarelor mass-media, poliţia i-a „umflat” pe Patriciu, pe Tender, pe Sechelariu, pe Iancu, pe Iacobov, într-o mişcare menită să anuleze susţinerea economică a unor segmente politice, şi i-a depus la Rahova, locul unde, în mod tradiţional, procuratura comunistă obţinea mai repede şi mai uşor mărturisirile complete necesare condamnării. Promotorii acestei campanii au ignorat, însă, un lucru: că reformarea justiţiei implică acordarea de drepturi sporite şi învinuiţilor. Că aceştia pot recurge la instrumente şi modalităţi de apărare. Că este nevoie de un know-how cel puţin egal pentru a descâlci complicatele iţe ale afacerilor. Ca orice hei-rup, nici acesta n-a dat rezultate. Inculpaţii au părăsit rând pe rând Ra