Conducerea companiei braşovene Roman SA, specializată în producţia de autocamioane şi autobuze, se gândeşte la extinderea domeniului de activitate, astfel încât să înceapă să producă tractoare şi pentru piaţa internă. În prezent, compania produce tractoare pentru firma egipteană Crystal, acestea putând fi utilizate doar în Egipt, în urma unei licenţe cumpărate de această societate de la compania Flavus Investiţii SRL, cea care deţine licenţele de fabricaţie pentru tractoarele produse sub marca UTB de fosta compania Tractorul SA Braşov.
Intenţia conducerii companiei braşovene este motivată de faptul că de la anul programul „Rabla” va fi extins şi la tractoare şi utilaje agricole, astfel că va exista o cerere masivă şi de pe piaţa internă. Omul de afaceri Ioan Neculaie, cel care controlează Roman SA, susţine că ţara noastră are nevoie în prezent de 250.000 de tractoare.
În primul semestru al acestui an, cifra de afaceri a Roman SA a scăzut cu 80,6%, faţă de intervalul similar al anului trecut, de la 93,52 milioane de lei la 18,11 milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti. Conducerea companiei braşovene Roman SA, specializată în producţia de autocamioane şi autobuze, se gândeşte la extinderea domeniului de activitate, astfel încât să înceapă să producă tractoare şi pentru piaţa internă. În prezent, compania produce tractoare pentru firma egipteană Crystal, acestea putând fi utilizate doar în Egipt, în urma unei licenţe cumpărate de această societate de la compania Flavus Investiţii SRL, cea care deţine licenţele de fabricaţie pentru tractoarele produse sub marca UTB de fosta compania Tractorul SA Braşov.
Intenţia conducerii companiei braşovene este motivată de faptul că de la anul programul „Rabla” va fi extins şi la tractoare şi utilaje agricole, astfel că va exista o cerere masivă şi de pe piaţa internă.