Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Îi admir pe Iliescu şi Năstase, dar eu nu pot şi n-am cum să mai fiu ca ei, lumea s-a schimbat

Publicat in Gandul, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al partidului, că, deşi îi admiră pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase, nu poate şi nu are cum să mai fie ca aceştia, pentru că lumea şi Romania s-au schimbat.

"Am spus şi o să spun tot timpul cât de mult îi admir pe Ion Iliescu şi pe Adrian Năstase, dar eu nu pot şi nu am cum să mai fiu ca Ion Iliescu sau Adrian Năstase, pentru că lumea şi România s-a schimbat şi pentru că în 2012 noi trebuie să fim cei care înţelegem această schimbare, noi suntem cei de la care oamenii aşteaptă nu soluţii pentru trecut, nu doar de înlăturare a celor de la putere, ci mai ales să schimbăm ceea ce este rău în Romania şi să înţelegem realităţile cu care Romania se va confrunta în 2012-2016", a spus liderul PSD.

Pe de altă parte, preşedintele PSD a declarat că acest partid nu trebuie să mai piardă vreodată din cauza liderului său.

"Nu cred că acest partid trebuie să mai piardă vreodată din cauza liderului său. Nu cred că munca noastră, a tuturor, mai poate să fie stricată de greşeala unuia dintre noi. Cred că eşti un adevărat coleg şi un adevărat membru al PSD dacă înţelegi când faci rău partidului stând în prima linie sau într-o anumită funcţie şi, dacă înţelegi, îţi ajungi colegii apărându-i de ceea ce înseamnă opinia publică, de ceea ce înseamnă o mass-media care va fi cu noi la putere mai critică decât este cu puterea actuală", a afirmat acesta.

El a dat asigurări că, dacă vreodată va deveni "o vulnerabilitate" pentru partid, el îşi va da demisia.

Victor Ponta le-a cerut totodată social-democraţilor să nu vină în seara zilei alegerilor la sediul central al PSD, de pe Bulevardul Kiseleff, pentru că nu va fi nimeni acolo.

"Fiecare va sta la el în circmscripţie, va număra voturi, va fi atent, să nu mai ne mai culcăm seara victorioşi şi să ne trezim dimineaţa înfranţi. Fiecare st

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°