Creditarea excesiva si riscurile prea mari luate de investitori sunt doar doua dintre greselile care au dus la criza economica. Desi, spre deosebire de recesiunea din anii 1930, guvernele au reusit sa ia masuri pentru redresare economica destul de rapid, au facut multe alte greseli, potrivit economistilor.
Cel mai important aspect al crizei incepute in 2008 este faptul ca majoritatea statelor si-au dat seama ca este nevoie de o coordonare internationala pentru rezolvarea problemelor. Astfel, a crescut influenta G20 (grupul celor mai dezvoltate 20 de tari din lume), in detrimentul G8, iar autoritatile si-au dat seama ca trebuie sa existe reglementari la nivel mondial.
Din pacate, procesul de coordonare si cooperare nu a mers destul de departe, iar guvernele si bancile s-au intors la vechile obiceiuri nesanatoase, imediat cum au observat o usoara revenire economica.
Potrivit economistului Jean-Paul Fitoussi, profesor la Facultatea Sciences-Po din Paris si Luiss din Roma, in timpul crizei financiare mondiale, guvernele aveau oportunitatea de a reface in intregime infrastructura globala, insa nu au reusit acest lucru.
Faptul ca majoritatea economiilor occidentale au iesit din recesiune nu ar trebui sa ne faca sa credem ca aceasta criza a fost doar o faza si ca ne putem intoarce la starea de dinainte, scrie Fitoussi, intr-un comentariu pentru Project Syndicate.
Cel mai ridicol moment a fost inregistrat anul trecut, cand agentiile de rating si-au intensificat supravegherea asupra datoriilor guvernamentale, iar pietele financiare au devenit obsedate de propria evolutie.
Banca Lehman Brothers, al carei faliment a marcat inceputul crizei, primise un rating mare din partea agentiilor chiar inainte de a se prabusi, insa, in prezent, agentiile de rating critica guvernele - care au facut tot ce le-a stat in p