Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii PDL sunt obligaţi să restituie banii necheltuiţi în 3 zile de la publicarea HG în Monitor

Publicat in Romania Libera, marți 8 mai 2012 ·

Primarii vor fi obligaţi să returneze Guvernului fondurile necheltuite din alocaţiile primite de la fostul Cabinet Ungureanu în termen de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii prin care actualul Executiv a decis, marţi, recuperarea acestor sume, a declarat ministrul Finanţelor, potrivit Mediafax.

"Banii trebuie restituţi în trei zile de la apariţia în Monitorul Oficial a hotărârii de guvern", a spus ministrul Finanţelor, Florin Georgescu.

Guvernul a decis, în şedinţa de marţi, prin hotărâre, să recupereze din conturile autorităţilor locale banii alocaţi de fostul Guvern, din Fondul de rezervă bugetară, şi încă necheltuiţi, a anunţat premierul Victor Ponta.

Premierul anunţase, luni, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa de marţi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii.

El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit "ilegal şi ilegitim" 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanţa campania electorală a unor aleşi locali PDL.

"Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situaţii cu adevărat de urgenţă. Mai mult, am solicitat specialiştilor din Ministerul Finanţelor ca mâine (marţi-n.r.), printr-un act normativ, să încercăm să recuperăm acei bani, de 170 milioane euro, şi să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor şi a salariilor", a spus Ponta.

Premierul desemnat a anunţat totodată că va propune în prima şedinţă a Guvernului, care urmează să aibă loc marţi, un act normativ pentru restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor pentru CASS.

La începutul lunii

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 31 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 34 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°