Clădirea, aparţinând liceului „Mihai Eminescu“, se află într-o avansată stare de degradare. Aceasta va fi renovată pe bani publici, iar elevii se vor putea antrena într-o sală modernă şi echipată conform standardelor europene.
Din anii 70, când a fost ridicată, sala de sport nu a mai fost reabilitată. Aceasta prezintă fisuri şi infiltraţii ale apei de ploaie. Vestiarele sunt compuse din două băncuţe vechi şi rupte, iar grupurile sanitate sunt necorespunzătoare. Aici îşi desfăşoară orele de educaţie fizică 900 de elevi. „Renovarea sălii este o problemă gravă pentru noi. Este vorba în primul rând de siguranţa copiilor. Ne dorim ca elevii să îşi desfăşoare orele de sport într-un spaţiu care să atragă copii, să-şi dorească să facă mişcare“, a spus directorul liceului, Constantin Mitră. Lucrări de consolidare
Renovarea clădirii vizează lucrări de consolidare , dar şi de supraetajare. În spaţiul nou creat, a spus directorul, se va organiza cancelaria profesorilor de educaţie fizică, duşuri moderne şi vestiare. De asemenea, sala va fi dotată cu aparate şi echipamente sportive noi, iar suprafaţa de joc va fi schimbată cu covor sintetic.
Teren de sport cu nocturnă
Din cei 700.000 lei alocaţi pentru aceste lucrări, este inclusă şi schimbarea suprafeţei terenului de fotbal cu gazon artificial şi cu instalaţie de nocturnă. „Vrem ca terenul de fotbal să aibă instalaţie de nocturnă, astfel încât doritorii să îl poată închiria, în acest mod creând şi un venit care să ne ajute la proiectele următoare.“, a declarat Constantin Mitră, directorul liceului Mihai Eminescu.
Peste 1.500.000 de lei
Constantin Mitră mai spune că a încercat să obţină finanţarea necesară efectuării studiului de fezabilitate şi demarării ulterioare a lucrărilor. „Deşi la început, primarul Nicolae Dragu ne-a spus că nu sunt bani pentru acest proiect, ulterior, văzând stare